Emilian Isaila: "La alegeri, marii invinsi vor fi conservatorii si PRM."
Duminica, putini oameni vor sacrifica o jumatate de ora pentru a merge la vot. Asta nu transforma scrutinul intr-unul mai putin important.
O parte dintre persoanele care voteaza duminica sunt informate, au optiuni clare, sunt active, le pasa, vor sa se implice si sunt convinse ca votul lor conteaza. Printre votanti se afla toti cei care ii pot influenta pe nehotarati in 2008. Sunt cei care dau tendintele in societate, joaca un rol in comunitatile lor si in familii, au convingeri si ii pot determina pe ceilalti sa adere la o idee sau alta. Acesta e motivul principal pentru care votul de duminica e extrem de important pentru partide. El va reprezenta, ca-ntr-un pariu sportiv, avantajul sau handicapul din urmatoarea confruntare, alegerile generale.
Principalii actori au jucat destul de inteligent in aceasta campanie. Desi majoritatea analistilor spun ca a fost una rasuflata, cred ca a fost una in care s-a investit in raport cu miza. Parlamentul European e interesant pentru formatiunile politice doar din perspectiva urmatoarelor alegeri. In rest, ca membri ai Uniunii, in PE culoarea politica se estompeaza, iar cei 35 de jucatori calificati vor apara interesele Romaniei, in primul rand, si interesele grupului politic, in cel de-al doilea.
PNL a venit cu o lista buna, pe care a promovat-o puternic, folosind imaginea de politician occidental a Renatei Weber. PD a avut o lista slaba, pe care a promovat-o conventional - un fel de alta primarie - si a lasat aceste alegeri pe umerii lui Basescu, care a avut de dus si batalia pentru uninominal. Geoana a fost tacut, are o lista buna, a fost prin teritoriu, nu s-a certat cu Iliescu pentru a nu-i supara pe nostalgicii incapatanati si se roaga pentru o prezenta slaba, care-l avantajeaza. Pentru Geoana, un scor de peste 20% obtinut de PSD reprezinta o victorie si o confirmare a pozitiei de sef al partidului.
Marii invinsi vor fi conservatorii, Partidul Romania Mare si, probabil, UDMR. Marii castigatori, PD si PLD, partidul lui Stolojan devine in sfarsit o formatiune care conteaza.
Tariceanu reuseste printr-o tactica de noncombat in confruntarea cu Basescu sa securizeze un procent de 12%, desi conduce un guvern de loaze.
Alegerile de duminica nu vor rezolva problema votului uninominal. Se pare ca nu vor fi suficienti alegatori care sa valideze referendumul (ar trebui sa voteze „DA” 50% plus unul dintre cei cu drept de vot). Traian Basescu va avea un ascendent important asupra parlamentului in razboiul pentru uninominal daca la referendum vor participa mai multi oameni decat la europarlamentare si daca obtine un scor bun in favoarea proiectului sau. Daca nu se indeplinesc aceste doua conditii, Tariceanu iese in avantaj.
Cea mai trista concluzie care se poate trage dupa aceasta campanie e ca foarte multi oameni nu au inteles ce-i cu aceste alegeri. Chiar si in SUA, cea mai puternica democratie din lume, mai mult de 30% dintre alegatori nu inteleg sistemul cu electori prin care e ales presedintele lor. Dar jocul democratic rareori se bazeaza pe cei pe care nu-i intereseaza.