IADUL PENTRU UN COPIL: Dormea în pivniţă, mânca nisip de foame
- Cristina Botezatu
- 6 noiembrie 2012, 12:37
Un cuplu din Minnesota este acuzat că şi-a înfometat fiul adoptiv, hrănindu-l numai cu lichide şi instalând un sistem de alarmă deasupra uşii pentru ca băiatul să nu fure mâncare, scrie AP.
Potrivit anchetatorilor, băiatul de opt ani era subnutrit şi cântărea cât un copil de patru ani.
Mai mult, părinţii adoptvi îl obligau să doarmă pe o sanie, în pivniţa casei, şi îl băteau cu o mătură. Cuplul mai are doi copii biologici, însă nu există informaţii despre agresiuni asupra acestora.
Cazul a fost descoperit de autorităţi după ce mama a adus copilul la o clinică pentru că vomita sânge. Ea le-a spus medicilor că băiatul înghite obiecte, însă adevărul a ieşit la iveală în scurt timp.
Investigaţiile medicale au arătat că băiatul suferea de anemie şi malnutriţie şi avea o atrofiere a creierului.
- CRUZIME FĂRĂ MARGINI! Copil forţat să bea clor de pe o cărpă folosită la spălatul toaletelor
Copilul a povestit că părinţii săi îl obligau să bea numai lichide la masă, în timp ce familia mânca normal. Uneori îi era atât de foame încât căuta resturi prin gunoi şi înghiţea chiar nisip. Mai mult, pentru a simţi gustul mâncării, băiatul voma şi regurgita resturile.
Mama sa a recunoscut că soţul său a dormit la uşa dormitorului pentru a se asigura că băiatul nu fură mâncare. Apoi, i-au mutat locul de dormit în pivniţă şi au instalat o alarmă. copilul îşi făcea nevoile într-o găleată, pe care trebuia să o cureţe dimineaţa.
- O MAMĂ de COŞMAR: A plecat la petrecere şi şi-a lăsat copiii nemâncaţi în casă cu un câine mort
- CUM A FOST POSIBIL AŞA CEVA? Fetiţa de doar doi ani a unor milionari S-A SPÂNZURAT