HTC Desire S, telefonul celor care vor gadgeturi rezistente

HTC Desire S, telefonul celor care vor gadgeturi rezistente

S-ul cu Android al taiwanezilor, chiar dacă nu e un smartphone care să reziste la lovituri de ciocan, e unul robust, care nu se zgârie uşor. Pe ecran, pentru siguranţă, e bine să-i pui o folie de protecţie.

La "Gadget Awards 2010", smartphone-ul Desire al celor de la HTC a ieşit învingător la categoria "Telefonul anului". Taiwanezii l-au băgat în laboratoarele de cercetare, specialiştii l-au îmbunătăţit şi au trimis spre magazine modelul cu S în coadă.

La prima vedere, HTC Desire S pare destul de robust, solid, zdravăn. Chiar dacă nu e poziţionat ca un telefon peste care să treci cu TIR-ul sau să fie rezistent la lovituri de ciocan, Desire S e trainic.

Rezistent la zgârieturi, vizibilitate redusă la soare

Carcasa nu scârţâie la încheieturi, iar pe spate are o porţiune de aluminiu şi două părţi destul de aderente, care te scapă de grija zgârieturilor. Pe faţă, pentru a evita orice risc, recomandăm să-i puneţi o folie protectoare. Display-ul e luminos, are culori vii şi pătrunzătoare. Însă, la soare, ca şi la alte smartphone-uri, din cauza touchscreen-ului care seamănă cu sticla, vizibilitatea e redusă.

Senzorul giroscopic, cel care îţi întoarce imaginile de pe telefon, în funcţie de cum îl ţii, merge bine. În cele trei săptămâni, cât l-am ţinut în probe, nu am remarcat să existe vreo întârziere la sincronizare dintre mişcarea mâinii şi cea a telefonului.

Un mic neajuns am observat atunci când l-am folosit pe întuneric. Zona de jos, acolo unde sunt poziţionate "butoanele" pentru setări şi pentru navigarea prin meniu, nu este luminată, fiind destul de greu de observat.

Scrii lejer mesaje cu o mână

Tastatura virtuală se comportă bine sub deget, percutează repede la scris SMS-uri, la navigatul pe internet sau la compus email-uri. Pentru cei care vor să treacă de la telefonul cu tastură fizică la un smartphone cu una virtuală, faptul că ecranul e de 3.7 inci, mai mic decât e trendul pe piaţă (toate având cel puţin 4 inci), poate fi un avantaj. Scrii lejer cu o singură mână, ţinând telefonul în poziţie verticală. La cele cu ecran mai mare e destul de incomod.

Muzica se aude bine, iar dacă îţi place bass-ul mai puternic, setează opţiunea SRS. Sistem de operare Android

Navigatul pe internet e plăcut, uşor, iar cu degetul şi tastura virtuală poţi să treci repede de la o pagină la alta. Dacă nu-ţi plac variantele de mobil ale site-urilor, cu Opera Mini le vezi ca pe Desktopul de acasă.

Aplicaţiile de Facebook, cele pentru email şi browserul pentru internet sunt puse cât mai la îndemână de Android, sistemul de la Google, cel cu care operează HTC Desire S.

Camera de 5 MP, care are şi bliţ, poate înlocui lejer un aparat de fotografiat modest. <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/RwhxoxpDT3Y" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> SPECIFICAȚII TEHNICE

Android, cameră cu bliț și ecran generos

ÎN OFERTĂ

Un smartphone care cere internet

Ne puteți urmări și pe Google News