Horoscopul lui Dom' Profesor. Uliţa pe verticală

Horoscopul lui Dom' Profesor. Uliţa pe verticală

Pe 24 decembrie s-au născut Howard Hughes, Tycho Brahe, Ava Gardner, Ricky Martin, Tudorel Popa, Mircea Diaconu, Aristizza Romanescu, Nichifor Crainic.

O notă specială pentru americanul Howard Hughes, născut în ziua de Ajun. O variantă pentru public a vieţii lui aţi văzut-o, poate, în soap-opera "Aviatorul" în interpretarea mediocră a lui DiCaprio.

Adevărata biografie alui H.H. am auzit-o de la multimiliardarul iranian Hassan Molavi Tabrizi. Molavi l-a invidiat întotdeuna pe Howard  Hughes pentru filmele şi Cazinourile sale, dar mai ales pentru modul formidabil în care şi-a disimulat viaţa şi afacerile.

Hassan îl bănuia pe multimiliardarul american de strînse legături cu CIA. Probabil că o bună parte a Companiei lucra pentru Howard.  Averea lui imensă i-a permis tot felul de capricii şi curiozităţi. Fiind un mare patriot, Howard Hughes a ajutat America de cîte ori a putut. Astfel, se spune că el este cel care a orchestrat  un avantaj important al Americii asupra URSS în războiul rece. Întîi a lansat o campanie de intoxicare ştiinţifică asupra existenţei unor noduli de metale rare, în stare pură, care ar fi fost pe fundul oceanului. Apoi a construit o navă gigantică, care urma să strîngă nodulii. De fapt, nava „Glomar Explorer” a ridicat de pe fundul Oceanului Pacific un submarin sovietic strategic supersecret avariat, se pare,  K-nu-ştiu-cât. Tehnologiile găsite la bordul submarinului şi codurile de comunicaţii au avantajat decisiv SUA în cîştigarea unei etape a războiului rece.

Nu ştiu dacă povestea este reală. Astfel de istorii arată că oamenii cu stare, bogaţii, sunt patrioţi, au aspiraţii înalte, sunt protectori ai ştiinţei, culturii şi ai artei, sunt de partea celor buni şi sunt folositori ţării şi umanităţii în general.

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, una dintre problemele, dar şi farmecul bucureştenilor este că rămân nişte ţărani. Cetăţeni, cei care trăiesc în oraş şi ştiu regulile cetăţii, sunt foarte puţini în Bucureşti.

Aşa că eu locuiesc pe o uliţă pe verticală, adică un bloc popular construit pe vremea lui Ceuşescu. Fostul meu coleg de la Liceul 24, Nicu Ceauşescu nu a avut dreptate când a spus: "nu o să zugrăviţi voi, cât a construit tata"! Am reuşit să zugrăvim blocul, aşteptăm reabilitarea termică, iar anul acesta am modernizat lifturile cu aluminiu şi oglinzi. Sigur, au trecut douzecişicinci de ani, într-o ţară civilizată se făceau lucrurile acestea într-un an-doi de zile, dar cine pretinde că România este o ţară civilizată?

Pe uliţa mea pe verticală, în blocul meu, locuieşte lume de toate felurile. Se deosebeşte vecina mea de deasupra, o femeie frumoasă, dar care mă omoară cu zile, de mulţi ani, cu acordurile la pian. Când o să am bani, o să-i angajez o profesoară de pian, ca s-o înveţe să cânte melodii. Ador muzica de pian, dar mă ucid gamele şi arpegiile... Şi cei care parchează pe locul meu, plătit şi muncit, că eu l-am făcut, când eram director în Primărie. Şi cocălarii care pun manele la maxim la BMW-ul pus în mijlocul aleii! Şi cei care aruncă mizerii de la balcon! Şi... Ţărani...

Dar sunt şi vecini care mă încântă. De exemplu, vecinul meu, tăticul lui Xenia. Nu ştiu cum îl cheamă, dar Xenia este o fetiţă încântătoare de patru anişori, cu o privire inteligentă şi foarte determinată. Tăticul lui Xenia este artist plastic şi fotograf de o sensibilitate... perfectă! A venit acum câteva minute, m-am întrerupt din scris. Dorea un sfat de la mine, "care le ştiu pe toate" ce să cumpere soţiei lui, de Crăciun. Soţia lui este o Berbeacă foarte drăguţă şi OK.

Mi-am amintit de Heinrich Cornelius Agrippa, una dintre cele mai strălucite minţi ale secolului trecut, autorul protocolului şi a multor sfaturi pentru cei care contează.

Aşa că vă fac şi pe domniile vostre părtaşi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi despre ce cadori se potrivesc cu Crăciunul şi cu personalitatea zodiilor:

BERBEC - obiecte dedicate cu numele respectivului, mănuşi de piele sau lână, obiecte de îmbrăcăminte din piele su lână, curele, cureluşe de ceas.

TAUR - cosmetice, parfumuri din gama dulce, after shave, obiecte din aliaje pe bază de aramă.

GEMENI - cărti, DVD-uri, LP de vinil, telefoane mobile.

RAC - definitiv, mai mici, sau mai mari obiecte din argint, monede de argint.

LEU - portocale, mandarine, veste de lână de calitate, ceasuri, bijuterii din aur - pentru cine are bani!

FECIOARA -  cosmetice, mai ales pentru duş şi întreţinerea corpului, vopseaua preferată de păr, fructe exotice, flori în ghivece.

BALANŢA -  dulciuri, ciocolată, accesorii pentru maşină sau tabletă, jocuri.

SCORPION - băuturi, şampanie, obiecte de lenjerie mai deosebite, pietre semipreţioase de culoare roşie.

SĂGETĂTOR - vaucheruri pentru SPA, sau o excursie, card pentru un club exclusivist, parfumuri din gama florală.

CAPRICORN -  obiecte din piele, bilete la un film nou, sau la un concert fiţos, pietre semipreţioase onix.

VĂRSĂTOR - fular sau şal, portofel (nu uitaţi să puneţi... cât puteţi, măcar un bănuţ în el), flori tăiate, cutii cu fondante.

PEŞTI - agendă organizator (din piele, sigur că da), stilou (neapărat Montblanc pentru politicieni), dulciuri, cosmetice, parfumuri din seria piele.

Poate că este un sfat bun pentru domniile voastre, dragi padawani şi hobbiţi, mai ales pentru cei care nu au cumpărat, încă, cadouri.

Grăbiţi-vă, pentru că la noapte vin Cei Trei Crai de la Răsărit, cu de trei ori mai multe cadouri...

BERBEC   Astăzi este o zi densă, faci ultimile prgătiri de Crăciun. O dimineaţă fără surprize, dar cauţi ceva nou, poate accesorii, pentru  petrecerea de Crăciun! Un şal, o vestă, o centură?

Toate aspectele sunt favorabile, chiar cele care ţin strict de proiectele tale personale, adică de gândurile pe care ţi le faci. Ai timp, in sfârşit, să stai de vorba îndelung cu prieteni pe care nu i-ai vazut de mult şi pentru care eşti gata să pui masa.  Poţi face mici schimbări, acasă, scurte vizite, loco, însă nu te aventura să pleci la mare distanţă, drumurile nu îţi sunt deschise!

TAUR  Dimineaţă obositoare dar profitabilă. Nu este o zi în care să faci schimbări, pe niciun plan. În orice caz, ajungi seara târziu acasă. Dacă e aşa, poţi juca cu succes rolul lui Moş Crăciun!

Banii sunt bine aspectaţi, evită, însă, cheltuielile un pic cam utopice şi exagerate. Mănâncă mai multe alimente strict naturale, vitamine şi fructe proaspete, mere şi citrice. Organismul tau are nevoie de cruţare şi de refacere. Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate excelente. Pe seară, cu prietenii, eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine în ziua de Ajunul Crăciunului.

GEMENI   Încep să se lamureasca unele probleme legate de domeniul sentimental. Atenţie la ce îţi doreşti, să nu se îndeplinească! Reflectezi că nimic nou sub soare, că ai mai avut astfel de probleme!

Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate ca şi „rectificările” la listele de cadori de Crăciun. Seară romantică, poate acasă, poate la un spectacol. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci, mai bine lasă-te cuprins de Spiritul Crăciunului şi de mirosul sarmaleleor şi al cozonacilor !

RAC   Ziua de astăzi este un prilej bun să rezolvi ultimile amănunte legate de casă, cumpărături, petrecerea de Crăciun, invitaţi. Conjunctura favorizează domeniul personal, aşa că tu ai dreptate!

Nu fii intransigent când nu trebuie! Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele. Dacă nu vrei să ieşi în oraş, poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în familie, la o cină veselă şi sănătoasă cu multe vorbe în seara de Ajunul Crăciunului.

LEU   Veşti bune! Se întâmplă lucruri, care te avantajează în a doua parte a zilei. Capacitatea ta de a domina situaţia, abilitatea ta de lider face ca noaptea de Ajun la Crăciun să fie o reuşită!

La prânz poate este bine să-ţi îndulceşti viaţa aşa că oferă-ţi o prăjitura şi dă telefon unei prietene, poate vine să te ajute un pic... Vezi să nu fie din zodia Gemenilor sau a Săgetătorilor. Pana la urma în urma efortului facut o sa pici pe seară ca o pisică leşinată, în loc să fi un leu-paraleu. O sa visezi frumos şi colorat cum Cei trei Crai de la răsărit îţi aduc daruri, cum i-au adus şi Pruncului, acum mai bine de două mii de ani.

FECIOARĂ    Eşti în stare să desfăşori o mare energie, să realizezi lucruri multe şi plăcute, numai pentru Crăciun! Până la noaptea de Ajun ai terminat totul şi casa este plină de mirosul cozonacilor!

Toate drumurile sunt deschise pentru tine! Poţi folosi această zi de Ajun ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut. S-ar putea să ai nevoie de ajutor! Daca este vorba de treburi casnice nu te speti, pune-i pe toţi la treaba! Mercur, relativ bine aspectat, te ajută să-ţi focalizezi atenţia către o lista de prioritaţi şi să comunici decent fiecăruia ce are de făcut, ca să nu se mai intre în obişnuita criză de timp de sărbători.

BALANŢĂ  Ai idei noi şi plăcute, pentru noptea de Ajun. Pe plan sentimental, curiozitatea ta înăscută te împinge înainte, către noi relaţii umane. Dar, dedică ziua celor dragi, celor din jurul tău!

Dorinţa de schimbare şi marea plictiseală existenţială te face să cheltuieşti prea mult. Incerca să dai dovadă de prudenţă şi echilibru şi evită cheltuielile exagerate. Totuşi, este o perioadă favorabilă pentru interesele tale. Ajunul Crăciunului poţi să-l sărbătoreşti împreună cu cei apropiaţi, acasă sau undeva la ţară – un Crăciun tradiţional ţi-ar încălzi sufletul şi te-ar bucura.

SCORPION   Astăzi eşti bunătatea şi politeţea întruchipate! Stelele te avantajează pe plan personal. Ideile tale sunt conturate, clare şi chiar de o oarecare eleganţă. O zi plăcută, în plină formă!

Nicio grijă importantă aşa că lasă-te purtat de Spiritul Crăciunului. Sfârşitul anului este o perioadă splendidă ca să legi noi prietenii, să te distrezi. Ajunul Crăciunului poţi să-l sărbătoreşti cu colegii de la firma la un club la modă, sau acasă, cu familia extinsă, pe îndelete cu meniu bogat şi discuţii la mai multe pahare. 

SĂGETĂTOR   Investiţiile făcute astăzi, obligaţiile pe care le onorezi în relaţiile umane, cadourile de Crăciun, pot aduce "dividente" interesante! Convenţiile sociale sunt, adesea, afaceri de succes!

Dacă eşti în vacanţă de Crăciun astăseară, seara de Ajun, este un prilej colosal pentru o petrecere de iarnă cu cântece şi jocuri, ca să nu mai vorbim de dans. Dacă nu, o să ai o insomnie pe cinste! Vorbe şi bârfe, dar nu trebuie să le dai nicio importanţă. Mici răutăţi cu beteală şi lumânări colorate! Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii. Ajunul Crăciunului trebuie să-l sărbătoreşti, cu tot fastul cuvenit şi cu ritualurile tradiţionale, în familie.

CAPRICORN   Dimineaţa evită nervii, nerăbdarea şi deciziile pripite. Toată ziua trebuie să eviţi mai ales graba, chiar dacă eşti în urmă cu pregătirile, aranjamentele, cumpărarea cadourilor de Crăciun!

Trebuie, numai, să dai consistenţa necesară eforturilor şi să eviţi inactivitatea. Pe de altă parte trebuie să fii mai cinstit(ă) în relaţiile cu noul tău prieten(ă), împărtăşeşte-i viziunea ta despre viaţă şi poţi să ai surpriza plăcută că ţi-o împărtăşeşte pe de-a întregul! Ajunul Crăciunului te găseşte cu multă treabă dar şi cu bucurii împărtăşite.

VĂRSĂTOR   Trebuie să accepţi aberaţiile logice, în dauna utopiilor cotidiene. Crăciunul e mâine, fie că eşti pregătit, sau nu! Cadourile cumpărate în ultimul moment pot să fie, uneori, mai inspirate!

Ziua de Crăciun, de Ajun de Crăciun este pentru mulţi nativi un bun prilej de reflecţie şi bilanţ. Te simti excelent ceea ce este un motiv suficient sa tii nasul pe sus. Înfumurarea şi aerele de primadonă îţi vor trece imediat când o să faci socoteala cât ai cheltuit pentru Crăciun şi ce datorii ai de achitat. Dar asta, mai târziu, acum ai de dansat şi de distrat!

PEŞTI  Configuraţia indică că-ţi trebuie mai multă obiectivitate. De Ajun trebuie să stai în defensivă, până realizezi noul orizont de vedere. Nu lăsa lucrurile neclare, sau „în coadă de peşte”!

Pregătirile de Crăciun fiind aproape terminate, relaxează-te! Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că ai întârziat, ca întotdeauna. Atitudinile tale de fată sau băiat bun nu prea au căutare în lumea asta decadentă şi superficială. Aşa că trebuie să cauţi cu multă atenţie pe cineva care să-ţi împărtăşească opiniile şi să te completeze, cineva cu care să te simţi bine în noaptea de Ajun de Crăciun!

Ne puteți urmări și pe Google News