Hizo: "Cum să-l dăm pe Sânmărtean la Steaua? Noi ce facem? Tragem perdeaua?"

Hizo: "Cum să-l dăm pe Sânmărtean la Steaua? Noi ce facem? Tragem perdeaua?"

Antrenorul Viorel Hizo exclude posibilitatea ca Milanov, Sânmărtean şi Wesley, fotbalişti doriţi de Gigi Becali din iarnă, să ajungă la Steaua. Numai că la Vaslui, stânga nu ştie ce gândeşte dreapta: patronul moldovean Adrian Porumboiu are altă părere în legătură cu acest subiect, luând în calcul un schimb de jucători.

"În iarnă o să aduc 3 jucători cu care să iau titlul", a anunţat aseară Gigi Becali, entuziasmat de victoria contra celor de la Dinamo. Becali i-a indicat pe Jivko Milanov, Lucian Sânmărtean şi pe Wesley Lopes, toţi trei de la FC Vaslui. "Cum să dăm cel mai bun fundaş stânga (n.r. - de fapt, bulgarul Milanov este fundaş dreapta), cel mai bun conducător de joc şi cel mai bun finalizator din campionatul României? Ce, s-a întâlnit hoţul cu prostul? Noi ce facem la Vaslui? Tragem perdeaua?", a răbufnit azi, contactat de EVZ, "Dulăul", care pregăteşte de zor meciul decisiv cu FC Zurich, decisiv pentru calificarea în "16"-imile Ligii Europa. "Nici nu dau drumul la televizor, să aud ce zice Gigi Becali. Am alte treburi. Vine meciul cu Universitatea Cluj, descarc de pe net informaţii despre Zurich...", s-a justificat tehnicianul. În schimb, Adrian Porumboiu nu exclude posibilitatea unui schimb de jucători între Steaua şi FC Vaslui. "A fost doar o discuţie, ca multe altele. Cine termină înaintea celuilalt anul,a cela poate cumpăra jucători. Discuţia e valabilă în ambele sensuri. Dacă mă calific eu în primăvara Ligii Europa, nu-i mai dau jucători. Oricum, nu e înţelept să vorbim acum de schimburi de jucători", a spus omul de afaceri pentru EVZ.