Hillary Clinton: SUA sunt foarte solicitate de statele lumii
- Adam Popescu
- 11 iulie 2009, 10:40
Şefa diplomaţiei americane, Hillary Clinton, a declarat, vineri seara, că din momentul învestirii în funcţie a preşedintelui Barack Omaba, agenda de lucru a acestuia cu liderii străini a fost mult mai încărcată decât a predecesorilor acestuia.
"Cel puţin cu o ocazie, am spus «Nu aţi formulat aceste cereri în decursul ultimilor opt ani» (în timpul mandatelor preşedintelui George W. Bush, n.red.), iar ei au răspuns «Ştiam că nu vom fi niciodată auziţi»", a povestit Clinton cu privire la una dintre justificările liderilor străini cu privire la solicitările unui dialog dinamic cu SUA, conform Mediafax, care a preluat AFP.
"În cursul ultimelor şase luni, aşteptările faţă de Statele Unite şi în special faţă de noul nostru preşedinte au fost într-adevăr importante [...] Suntem pe cale de a reface alianţe şi de a cultiva noi parteneriate. Acţionăm pentru a schimba atitudinea adversarilor noştri. Şi oferim prioritate dezvoltării şi diplomaţiei", mai a precizat aceasta.
Aseară, preşedintele american a ajuns în Ghana, după ce începutul de săptămână l-a găsit la Moscova, unde a rămas până miercuri. În cadrul primei sale vizite oficiale în Rusia, Obama s-a întâlnit cu omologul său rus Dmitri Medvedev şi cu fostul preşedinte devenit premier, Vladimir Putin.
Tot în această săptămână a ajuns la Summitul G8, organizat în Italia, la Aquila, oraşul cel mai devastat de cutremurul din 6 aprilie, în care au murit aproape 300 de persoane.