Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Cati dintre cei care, in tinerete, erau gata sa taie capul balaurului, au sfarsit prin a deveni ei insisi cap al balaurului?
Pentru nemicrobisti: doua echipe de top din Romania, Steaua si Dinamo, care au nevoie sa castige meciuri mai mult ca oricand, miza fiind Champions League, adica o reteta financiara de milioane bune de euro, s-au lovit de alte doua echipe mult mai slab cotate. Mai precis, Steaua a pierdut la Vaslui, loc aparut recent pe harta Ligii I, iar Dinamo abia a scos o remiza la Timisoara.
Ce mai au in comun cele doua momente, in afara de esecurile rusinoase ale echipelor de top? Echipa din Vaslui a avut in teren vreo 4-5 pustani anonimi, talentati si entuziasti, iar cea din Timisoara vreo noua astfel de copii. Surprize au loc in toate campionatele din Europa; in cazurile de care discutam e vorba insa de ceva mai mult pentru ca marile noastre repere in fotbal (la fel ca in mai toate domeniile, politica nefacand exceptie) se dovedesc, mereu si mereu, mult inferioare pretentiilor pe care le avem de la ele, mult sub ceea in ce pozeaza ele insele.
Ramanand in tribuna stadionului, se poate trage concluzia ca adevaratele socuri care aduc plusvaloare sunt cele gen echipa Corvinul, perioada Mircea Lucescu. Atunci s-a format o echipa adevarata, care se batea de la egal la egal cu granzii de la Bucuresti (nu pot uita acel 9-0 din meciul cu Rapid!). Eroii erau 8-9 pustani, ghidati din teren de Lucescu, Dumitrache, Radu Nunweiler. Manjii lui Lucescu au stralucit, si unii dintre ei au devenit la randul lor mari.
Ce s-a intamplat insa cu cei care s-au stins, desi promiteau atat? De ce unii s-au realizat si altii, cei mai multi, nu? Ce fac astazi copiii teribili ai cinematografiei, marile gimnaste pensionate putin dupa varsta adolescentei, stralucitii mei colegi de liceu sau de facultate, liderii din tineretul taranist opriti din drum, brutal, cu putin inainte de a deveni viitorul promitator al Romaniei? Pe unde sunt superdotatii cu care oficialii se lauda atat, olimpicii nostri multimedaliati?
Stiu, cei mai multi dintre ei au plecat in tari in care inteligenta e platita incomparabil mai bine. Unii, foarte putini, s-au intors in tara si au fost folositi pe post de consilieri prezentati cu mare pompa de premieri, ministri s.a.m.d. si trecuti apoi pe linie moarta. Cati dintre cei care, in tinerete, erau gata sa taie capul balaurului, au sfarsit prin a deveni ei insisi cap al balaurului?
Toate aceste intrebari sunt retorice, sunt mai multe despre viata decat despre fotbal si, mai ales, sunt despre Romania. Pentru ca tara asta a noastra are darul sa uzeze, sa niveleze, sa prafuiasca, sa transforme in cenusiu. E ca in bancul acela cu Coloana Infinitului: cum se ridica unul, cum il sugruma. Au fost prea multe generatii de sacrificiu de-a lungul istoriei, prea multi tati si prea multe mame care au spus „lasa, mi-o merge mie rau, raman eu, las, la conditia mea anonima, ca sa le fie copiilor mei mai bine, cand le-o veni randul”. Dar asta e doar o pacaleala, o autoamagire.
Fiecare are datoria ca fix in acest moment sa dea ce e mai bun din el, sa pretinda totul, sa indrazneasca si sa se bucure. Altfel, e doar o secventa insignifianta dintr-un lant de ratati care populeaza o tara in care singura varianta e ratarea. Oameni buni, oferiti-le sanse celor mai buni, incurajati-le entuziasmul si folositi-va de el!
Recomandările noastre
