Hatshepsut - reconstituirea

Hatshepsut - reconstituirea

O echipă de experţi în criminalistică şi arheologie descoperă „Secretele Reginei pierdute a Egiptului“.

Hatshepsut, regina care a domnit peste Egipt ca faraon, a fost „trezită“ din somnul ei de mai bine de 3.500 de ani de o echipă supratehnologizată. Investigaţia echipei conduse de doctorul Zahi Hawass, secretar general în cadrul Consiliului Suprem pentru antichităţi al Egiptului, se duce nu numai prin impresionantele cripte ale Egiptului, în muzeul din Cairo, ci şi prin corpul celei ce se crede că a fost Hatshepsut. Tomografiile computerizate îi ajută pe cercetători să facă legătura între trăsăturile fizice ale mumiilor neindentificate cu cele ale rudelor lui Hatshepsut. În toate aceste căutări, alveola unui molar se dovedeşte crucială în stabilirea identităţii.

Mai puţin celebră decât Cleopatra sau Nefertiti, Hatshepsut a avut parte de un destin nu mai puţin spectaculos decât al acestora. S-a urcat pe tronul fiului ei vitreg, s-a îmbrăcat în straie bărbăteşti, pentru a avea şi mai multă influenţă, şi s-a proclamat faraon. Tatăl ei, Tuthmosis I a fost unul dintre cei mai puternici faraoni, campaniile sale militare punând bazele dinastiei a 18-a (secolul XV î.e.n.).

Incest la nivel înalt

Ne puteți urmări și pe Google News

Când Tuthmosis I a murit, Hatshepsut avea 12 ani. Urmaşul la tron devenea Tuthmosis al II-lea, fiul născut din a doua soţie şi fratele vitreg al lui Hatshepsut. Fratele şi-a luat de soţie sora, iar după moartea acestuia, văduva a devenit regenta fiului ei vitreg, Tuthmosis al III-lea, prea tânăr pentru a-şi asuma îndatoririle de faraon.

Hatshepsut s-a autoproclamat „Rege peste Egiptul de Sus şi de Jos, Maatkara şi Fiică a lui Re“ şi a trecut fără complexe la realizarea unor construcţii gigantice. Printre primele ei proiecte se numără exploatarea unei cariere de piatră şi ridicarea a două obeliscuri la Karnak. Hatshepsut este primul faraon care a construit un mormânt în Valea Regilor. Templul mortuar al lui Hatshepsut de la Deir el Bahri este o bijuterie arhitecturală a Egiptului Antic, supranumită „Minunea Minunilor“. Inscripţiile de pe pereţii mormântului relatează întâmplă ri din viaţa lui Hatshepsut.

În biografia faraoanei apare şi un personaj misterios, Senenmut, care a fost pentru ea sfătuitor, arhitect-şef şi tutore al fiicei sale, Neferure (moartă la 16 ani). Influenţa lui asupra lui Hatshepsut era covârşitoare, fapt care i-a făcut pe mulţi să-l considere iubitul faraoanei şi conducătorul din umbră.

Alte amănunte despre viaţa senzaţională a lui Hatshepsut, urzelile de la Curte şi anturajului faraoanei puteţi afla din descoperirile echipei Doctorului Zahi Hawaas, expuse în documentarul difuzat de Discovery.

Mai puteţi viziona săptâmâna aceasta, la Viasat History, documentarul britanic „Oraşul Pierdut al Faraonului“, referitor la oraşul Amarna, al faraonului Akhenaton.

DU 12.00 DISCOVERY