Hârjoană preelectorală în Baia-Mare între PDL şi PNL

Hârjoană preelectorală în Baia-Mare între PDL şi PNL

Repartizarea banilor de la buget a iscat un scandal fără precedent în Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş. Conducerea CJ, care a devenit în totalitate liberală după ce amândoi vicepreşedinţii au trecut la PNL, este acuzată de consilierii PDL că împart banii de la buget pe criterii politice.

Mai mult, consilierii judeţeni democrat-liberali sunt exterm de supăraţi pe colegii lor liberali deoarece condiţionează alocarea banilor de la buget de semnarea adeziunii în PNL.

În şedinţa ordinară a CJ de la începutul săptămânii, mai multe localităţi conduse de primari democrat-liberali nu au fost incluse pe lista finanţărilor din bugetul provenit din impozitul pe venit. „Primăriile care aveau proiecte în derulare au fost tăiate de la finanţare pe motiv că nu au dorit să treacă în barca liberală“, a declarat prim-vicepreşedintele democrat-liberal, Corin Cherecheş.

„Promisiuni electorale s-au făcut întotdeauna“ „Nu trecerea lor în PNL este problema noastră, ci modul de şantaj cu banii publici de care se folosesc liberalii. Strică toate sumele pe pomeni electorale, pe şantaj electoral, încercând să atragă primarii de partea echipei PNL, care stă foarte prost în sondaje“, spune Mircea Man, preşedintele filialei judeţene a PDL. Vicepreşedintele CJ Maramureş, Pamfil Bercean, revenit în PNL acum câteva zile, susţine că alocarea banilor s-a făcut pe baza unei negocieri politice.

„Sigur că fiind vorba de sume mici faţă de solicitări, au fost şi anumite preferinţe în acordarea lor, dar în general s-au acordat la toate partidele ai căror primari au cerut. Referitor la acuzaţiile că am încerca să racolăm primari, aceste lucruri trebuie nuanţate. Nu acuma s-au inventat aceste lucruri. Promisiuni electorale s-au făcut întotdeauna, însă lucrurile stau cu totul altfel, nu tebuie să luăm de bun tot ce auzim“, a spus Bercean.

„Şi eu sunt nemulţumit că Baia-Mare a primit doar trei miliarde, ceea ce e foarte puţin. Dar nu ne-am plâns, iar alţii (din judeţ - n.r.), cu patru-cinci miliarde, sunt nemulţumiţi. Asta e problema în România: toată lumea se plânge, în loc să ne apucăm de lucru“, spune Cristian Anghel, preşedintele PNL Maramureş şi primarul municipiului Baia-Mare.

Ne puteți urmări și pe Google News