Haos în Capitală după lansarea unei alerte anonime cu bombă. Autoritățile au închis două dintre cele trei stații

Haos în Capitală după lansarea unei alerte anonime cu bombă. Autoritățile au închis două dintre cele trei stații Atena / Sursa foto: Arhiva EVZ

Activitatea metroului de la Atena a fost dată peste cap, marți, după o alertă anonimă care vorbea despre o bombă plasată în subteran.

Staţiile de pe două dintre cele trei linii ale metroului din Atena au fost evacuate şi închise, marţi, timp de aproximativ două ore în urma unei alerte anonime cu bombă, a declarat managerul de reţelei Stasy.

Panică totală la Atena, după ce a fost lansată o alertă anonimă cu bomba

Aceste măsuri, luate la ordinul poliţiei, au vizat peste 40 de staţii, inclusiv cea care deserveşte aeroportul internaţional al capitalei Greciei precum şi centrul de control al Stasy, a precizat această companie. Aceste măsuri au survenit după un apel telefonic în care s-a afirmat că ar fi fost amplasate dispozitive explozive în staţiile de metrou Syntagma şi Monastiraki, în apropierea cartierului turistic Plaka, conform Agerpres.

Circulaţia s-au reluat după verificarea staţiilor de către echipa de genişti a poliţiei, ajutată de câini antrenaţi, a informat agenţia de presă elenă ANA, mai menționează sursa citată.

Ne puteți urmări și pe Google News