Veste dură pentru Ion Rădoi, liderul angajaților de la metrou! Procurorii n-au avut milă

Veste dură pentru Ion Rădoi, liderul angajaților de la metrou! Procurorii n-au avut milă

Liderul Uniunii Sindicatul Liber Metrou (USLM), Ion Rădoi, a fost informat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) că va fi cercetat pentru încă două luni sub control judiciar. Practic, magistrații i-au prelungit măsura preventivă până în ianuarie 2022.

Cel este numărul 1 în principalul sindicat al angajaților de la metrou are interdicție de a părăsi țara. De asemenea, Ion Rădoi nu mai poate fi președinte al USLM cât timp este sub control judiciar.

Problemele sale cu legea au legătură cu dosarul în care este cercetat pentru închirierea spațiilor de la metrou de către firma sindicatului său. Conform gandul.ro, procurorii i-au prelungit pentru a doua oară măsura controlului judiciar. Prima dată s-a întâmplat în iulie. Pus în fața acestei situații, liderul sindical a contestat decizia la Tribunalul București.

Mai departe, judecătorii urmează să stabilească un termen de judecată. Amintim că Ion Rădoi este cercetat sub control judiciar de la data de 14 iulie 2021.

Oamenii legii îl acuză că și-a folosit influența și autoritatea de lider de sindicat pentru două fapte de șantaj. Faptele ar fi fost comise de Rădoi în calitate de președinte al USLM și administrator al SC Sindomet Servcom SRL, societate deținută de USLM.

Avocata lui Ion Rădoi a reacționat în forță

Despre ultima decizie a procurorilor DNA, avocata lui liderului sindical, Mariana Ștefan, a declarat pentru Gândul că lucrurile se mișcă foarte încet în ancheta de la DNA.

foto: Arhiva EVZ

Apărătoarea lui Rădoi a dezvăluit că până în prezent au fost audiați doar câțiva comercianți care aveau spații la metrou: „DNA trage de timp ca să îl țină sub control judiciar cât mai mult timp, iar activitatea sindicală să se dilueze în acest timp.″

Sursa citată a completat că în aprilie DNA a început ancheta despre modalitatea în care au fost exploatate și administrate spațiile comerciale din stațiile de metrou. În prim-plan este perioada septembrie 2018-iulie 2021.

Este acuzată și iubita sindicalistului Ion Rădoi

La acea vreme, plângerea a fost depusă la DNA de ministrul Transporturilor, în urma protestului spontan al sindicaliștilor de la metrou, din 26 martie, dar după ce Ministerul Transporturilor și Metrorex au evacuat spațiile comerciale din stațiile de metrou care erau controlate de sindicat.

Trei luni mai târziu, procurorii DNA l-au pus sub acuzare pe Ion Rădoi. Anterior, au fost făcute mai multe percheziții făcute la locuința lui și la sediile Sindicatului Liber de la Metrou (USLM).

Au fost efectuate percheziții și la SC Sindomet Servcom SRL (societate deținută de USLM). În cele din urmă, procurorii au decis punerea sub control judiciar a lui Ion Rădoi la 14 iulie.

De asemenea, au decis și instituirea unor interdicții, printre care cea referitoare la conducerea USLM și la accesul în sediile sindicatului.

În același dosar a fost pusă sub control judiciar și iubita lui Ion Rădoi, Elena Claudia Minea. Ea se ocupa de administrarea unor firme care aveau spații comerciale la metrou. Minea a fost acuzată de complicitate.

Ne puteți urmări și pe Google News