Hagi si-a dat demisia!

Hagi si-a dat demisia!

Antrenorul a demisionat astazi de la conducerea tehnica a echipei FC Steaua.

"M-am saturat. Era o tensiune de nedescris. Ma simteam torturat la Steaua", a declarat Hagi pentru sport.ro.

In prima sa reactie, Gigi Becali a spus ca nu a fost anuntat de demisia lui Hagi si l-a acuzat pe acesta de lasitate. "Nici nu mi-a spus. Daca iti dai demisia, vii si o depui barbateste, pe fata!", a clamat latifundiarul.

Ulterior, finantatorul Stelei si-a indulcit tonul si a apreciat ca Hagi "si-a dat demisia cu demnitate".

El a spus ca antrenorul Gheorghe Hagi a renuntat la sumele de bani pe care avea sa le primeasca de la club, circa 200.000 de euro, si a precizat ca decizia nasului sau de a parasi conducerea tehnica a Stelei este spre binele echipei.

"Cred ca este mai bine pentru Steaua ca Hagi si-a dat demisia. Si-a dat demisia cu demnitate, nu a vrut sa primeasca niciun ban din contract. Era vorba de vreo 130.000, plus salariul pe ultimele trei luni, asta inseamna cam 200.000... Eu ieri i-am spus sa-mi dea contul, pentru ca toti banii sa-i intre in cont, dar dupa ce si-a dat demisia a spus ca nu da niciun cont, pentru ca nu vrea sa primeasca niciun ban. Urma sa fie platit pe trei luni si prima de calificare in grupele Lgii Campionilor, dar a renuntat la toti banii", a spus Becali.

Hagi: "Am trait momente penibile"

Tehnicianul Gheorghe Hagi a declarat azi, intr-o conferinta de presa, ca a trait momente penibile la Steaua, dupa ce finantatorul Gigi Becali i-a impus ce jucatori sa introduca pe teren si a mentionat ca atitudinea lui Becali nu este corecta nici fata de fotbalisti.

"Ar fi bine ca Gigi Becali sa termine odata. Am trait momente penibile, penibile: sa primesti telefon de sus, sa spuna cine intra, am ramas mut. Una este sa comunicam, sa discutam ca de la patron la antrenor, este corect sa comunici, alta este sa se impuna si daca nu faci, esti dat afara. Nu poti sa ajungi sa lucrezi sa-ti ia mintea, sa nu mai gandesti, sa-ti ia personalitatea, autoritatea, demnitatea".

"Sper ca eu sa fiu un exemplu, pentru a se pune un mare semn de intrebare: relatia antrenor-conducator la Steaua. Sper ca macar dupa mine, antrenorul sa aiba autoritate, sa fie lasat in pace, sa lucreze asa cum doreste el, pentru ca el raspunde de rezultate la sfarsit. In acest moment, va marturisesc ca nu mai puteam. Mi s-a intins o cacealma. Gigi nu face bine ce face. Nu numai ca distruge antrenorul, ci si jucatorii. Astazi este bun, maine il dau afara, il trimit la Divizia C, poimane este transferabil", a spus Hagi, care s-a abtinut cu greu sa izbucneasca in plans la inceputul conferintei de presa.

Jigniri peste jigniri

Tehnicianul a mentionat ca s-a simtit extrem de jignit de afirmatiile facute de patronul Gigi Becali inaintea meciului cu BATE Borisov, de la sfarsitul lunii august, din turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

"Inaintea meciului cu BATE s-au intamplat lucruri atat profesional, cat si personal, jigniri greu de inghitit, dar am incercat sa trec peste ele, sa nu le dau importanta. in acea saptamana, toata lumea mi-a spus ca trebuie sa castig meciul cu BATE si sa plec. Am considerat ca nu este corect, am tacut in acea saptamana, m-am concentrat la meci, am realizat primul obiectiv, respectiv calificarea in grupele Ligii Campionilor".

"Nu ca as fi suparat pe lucrurile personale, dar profesional nu am putut lucra astfel. Eu am lucrat de placere la Steaua, dar este greu sa treci peste unele lucruri. Steaua nu are stabilitate", a mai spus fostul tehnician al Stelei.

Gheorghe Hagi a adaugat ca nu a primit niciun ban pentru munca prestata la Steaua si ca nici nu doreste acest lucru. "Banii nu sunt totul, esti platit in functie de ce faci. Nu am luat niciun ban, banii pe care trebuie sa mi-i dea, sa-i dea la Centrul de copii si juniori de la Steaua. Nu am nevoie de bani, nu-i vreau", a spus Hagi.

Becali: "Mi-e jena de ce s-a intimplat"

Intrebat daca l-a impins pe Hagi sa-si dea demisia, Gigi Becali a raspuns: "Nu am facut-o intentionat, dar este adevarat ca l-am impins. Dar, Hagi a fost cel care a demisionat, nu a fost demis, va dau cuvantul meu de onoare. Eu i-am creat toate conditiile, am dat noua milioane de euro, fara 200.000, pentru a achizitiona jucatori in trei-patru luni de zile. Am facut asta pentru a-i crea conditii lui Hagi, insa el nu a avut noroc, pentru ca cei mai importanti jucatori, precum Iacob, Badea, Radoi, Plesan, s-au accidentat. El sustinerea mea a avut, in fata lui Dumnezeu nu a avut".

Finantatorul Stelei a mentionat ca nu a putut vorbi la telefon cu Gheorghe Hagi, in cursul zilei de astazi, desi acesta l-a sunat de doua ori.

"M-a sunat pe la 11.00 si pe la 14.00, dar mi-a fost rusine sa-i raspund. Parca simteam ceva, mi-a fost jena sa vorbesc cu Gica de demisie si nu i-am raspuns. Nu i-am raspuns din respect. Eu cred ca o perioada, Hagi va avea o retinere sa mai vorbeasca cu mine, probabil ca voi avea si eu, pentru ca mi-e jena de ce s-a intamplat. Dar, cred ca dupa o perioada va disparea", a mai precizat oficialul stelist.

Olaroiu, ordin de intoarcere

Gigi Becali a mentionat ca secundul lui Hagi, Massimo Pedrazzini, precum si ceilalti membri ai staff-ului tehnic vor ramane la Steaua pana cand la echipa va reveni tehnicianul Cosmin Olaroiu, aflat la Al Hilal, in Arabia Saudita, in acest moment.

"Acesta este singurul antrenor pe care mi-l doresc pentru Steaua", a precizat patronul.

Intrebat ce l-ar face pe Olaroiu sa renunte la banii pe care ii castiga in Arabia Saudita si sa revina la Steaua, Becali a raspuns: "Vine pentru ca ii dau eu ordin sa se intoarca la Steaua. Dar deocamdata nu-mi raspunde la telefon".

 

Dragoste cu nabadai, divort cu scandal

Gheorghe Hagi a demisionat dupa infringerea suferita aseara de Steaua in fata formatiei Slavia Praga, dar si dupa ce Gigi Becali si-a manifestat public nemultumirea in mai multe randuri.

Primul eveniment a avut loc la meciul cu Ceahlaul Piatra Neamt, cand Gigi Becali a fost nemultumit de titularizarea lui Gabriel Bostina si a plecat de la stadion in minutul 12 al partidei.

Al doilea episod s-a petrecut la finalul partidei cu CFR Cluj, scor 0-0, finantatorul fiind nemultumit de faptul ca antrenorul l-a folosit pe Mirel Radoi in linia de mijloc si nu pe postul de fundas central.

Ultimul atac al lui Becali asupra lui Gheorghe Hagi a avut loc dupa meciul cu Rapid, din etapa a 7-a a Ligii I, scor 0-0, Becali fiind nemultumit de faptul ca Zaharia si Golanski au jucat titulari, in locul lui Victoras Iacob si Valentin Badoi.

 

 

Demolarea unei personalitati

Directorul scolii Federale de Antrenori, Mircea Radulescu, este de parere ca dupa demisia lui Hagi de la Steaua romanii asista la demolarea unei personalitati si spune ca fostul mare fotbalist trebuia tratat cu mai mult respect de oficialii echipei din Ghencea.

"Sunt alaturi de el in aceste momente. Fara nicio indoiala, Hagi a vrut binele Stelei", a declarat, joi, pentru NewsIn, Mircea Radulescu.

 

Cititi si Slabi antrenori Becali si Hagi!

Ne puteți urmări și pe Google News