Se circulă cu dificultate în mai multe zone din țară. Ce trebuie să știe șoferii

Se circulă cu dificultate în mai multe zone din țară. Ce trebuie să știe șoferiiCeata. Sursa foto: AI

Ceața densă îngreunează circulația rutieră sâmbătă dimineață, 24 octombrie, pe mai multe drumuri din țară și pe tronsoane ale autostrăzilor A1, A2, A3 și A7. Vizibilitatea scade sub 200 de metri, iar în unele zone ajunge chiar sub 50 de metri, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.

Meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben de ceață, valabile până la orele 8:00 sau 9:00, în funcție de zonă.

Ceața reduce vizibilitatea în 17 județe

Potrivit Centrului Infotrafic, șoferii întâmpină condiții dificile de circulație pe mai multe artere rutiere din județele Alba, Argeș, Brașov, Călărași, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Ilfov, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu și Teleorman.

„Vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceţii la sub 200 de metri, izolat la sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele Alba, Argeş, Braşov, Călăraşi, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Ilfov, Mureş, Olt, Prahova, Sibiu şi Teleorman”, anunţă, sâmbătă dimineaţă, Centrul Infotrafic.

Condițiile meteo impun atenție sporită la volan, în special în zonele în care ceața limitează considerabil distanța de vizibilitate.

ceață

ceață / sursa foto: dreamstime.com

Ceața afectează traficul pe patru autostrăzi

Șoferii trebuie să circule cu prudență și pe mai multe tronsoane ale autostrăzilor A1, A2, A3 și A7.

Pe autostrada A1 București – Pitești, ceața afectează tronsoanele kilometrice 11–36 și 45–75. Pe A2 București – Constanța, vizibilitatea este redusă între kilometrii 10 și 64.

Pe autostrada A3 București – Ploiești, problemele sunt semnalate între kilometrii 7 și 63, iar pe A7 Ploiești – Bacău, între kilometrii 21 și 144.

Polițiștii le recomandă șoferilor să mărească distanța de siguranță

Centrul Infotrafic le recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum și să folosească în mod corespunzător luminile autovehiculelor.

„Recomandăm conducătorilor auto să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea maşinilor, să circule cu o viteză adaptată condiţiilor de trafic şi de drum, să crească distanţa de siguranţă între autovehicule, să nu se angajeze în depăşiri riscante! Nu opriţi pe benzile de rulare sau pe cea de urgenţă de pe autostrăzi, în mod nejustificat!”, recomandă poliţiştii.

Avertizările meteorologice privind ceața sunt valabile până la ora 8:00 sau 9:00, în funcție de județ. Șoferii sunt sfătuiți să urmărească informările oficiale și să își adapteze deplasările la condițiile de vizibilitate.