Guvernul nu este de acord să se mărească taxele locale

Guvernul nu este de acord să se mărească taxele locale

Guvernul a aprobat noua formă a Codului Fiscal. Vor creşte accizelor la motorină, plata unor impozite pentru firmele care nu reevaluează clădirile deţinute. Pe de altă pare, ministrul de Finanţe, Gheorghe Ialomiţeanu, a declarat că Execuivul nu ese deacord cu soliciarea edililor de a mări taxele locale cu până la 50%.

Totodată, s-a modificarea termenului de depunere a declaraţiilor. Potrivit modificăriilor decise în şedinţa de Guvern din seara aceasta, accizele la motorină vor creşte de la 1 ianuarie cu 4,4%, de la 358 euro la 374 euro/tonă, iar cele pentru cafea vor fi menţinute şi în 2012. Asta, cu toate că eliminarea accizelor pentru cafea era programată încă din 2010. Pe partea impozitului pe venit se va elimina începând cu anul următor perioada de trei ani după care persoana fizică nerezidentă devenită rezidentă în România este supusă impozitării pentru veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României. Aceste venituri urmează a fi impozitate începând cu anul următor celui în care persoana fizică a obţinut rezidenţa în România, concomitent cu acordarea aceloraşi drepturi de deducere. În acelaşi timp, va fi menţinută obligaţia de plată a impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă de către o persoană fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, pentru încă trei ani următori celui în care are loc schimbarea rezidenţei acesteia într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri. Firmele  care nu şi-au reevaluat clădirile, impozite mai mari cu 20% Firmele care nu şi-au reevaluat clădirile în ultimii trei ani vor plăti impozite majorate până la 20% din valoarea de inventar, iar procentajul urcă la 40% în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani. Tot de la începutul anului viitor, contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi care în 2011 au fost impuşi în sistem real vor avea posibilitatea să opteze pentru determinarea venitului pe bază de normă de venit. În Codul Fiscal din 2012 se menţine impozitarea suplimentară a persoanelor care au mai multe case, precum şi a deţinătorilor de maşini a căror capacitate cilindrică depăşeşte 2.000 de cm. De la 1 ianuarie şi până la jumătatea anului viitor, firmele care îşi plătesc datoriile către stat vor beneficia de reducerea la jumătate a penalităţillor, iar firmele cu o cifră de afaceri de până la 100.000 euro sunt obligate să depună declaraţia unică o dată la trei luni.

Ne puteți urmări și pe Google News