Nici scandalurile sexuale şi nici disputele politice, ci prăbuşirea edificiului din Pompei de acum fix o săptămână ar putea să antreneze sfârşitul executivului condus de Il Cavaliere, relatează Euronews.
Opoziţia cere demisia ministrului Culturii după incidentul de sâmbăta trecută de la Pompei. "Nu este un act politic şi moral corect să-mi cereţi demsia. Nu merit un astfel de tratament", se apără ministrul Culturii Sandro Bondi. Guvernul este acuzat de neglijenţă şi că a gestionat prost incidentul de la Pompei. Cum n-a fost reabilitată la timp "Casa gladiatorilor" s-a prăbuşit sâmbăta trecută în zori. E o pierdere inestimabilă pentru patrimoniul cultural italian. Soarta lui Berlusconi în mâna fostului aliat Gianfranco Fini În plus, cei din Partidul democrat şi Italia Valorilor au depus ieri o moţiune de cenzură împotriva guvernului Berlusconi. Deocamdată nu a fost decisă o dată pentru dezbaterea acesteia. Guvernul Berlusconi traversează o criză de mai multe luni, însă lucrurile s-au precipitat weekend-ul trecut, când fostul aliat al Berlusconi, Gianfranco Fini, i-a cerut să demisioneze. Berlusconi a refuzat. Acum, moţiunea de cenzură îi va forţa pe Fini şi aliaţii săi să decidă dacă îl susţin în continuare pe Il Cavaliere.