Gulia şi efectele ei benefice. Rețeta de slăbit cu leguma plină de vitamine

Gulia şi efectele ei benefice. Rețeta de slăbit cu leguma plină de vitamine Gulia şi efectele benefice. Sursa foto: Pixabay

Gulia este o legumă plină de vitamine, iar cine dorește să mai reducă din greutatea corpului, poate consuma fără probleme. Medicul nutriționist Mihaela Bilic ne aduce aminte că această legumă ieftină are beneficii incredibile pentru sănătate.

Gulia este la îndemâna oricui şi se găseşte pe tot parcursul anului. Leguma poate înlocui cu succes alimentele care îngraşă. Gulia scade riscul de cancer de sân, reduce aciditatea, ajută la slăbit și este bogată în vitamine. Consumul de gulie reglează nivelul glucozei în sânge, fiind deci o legumă indicată spre a fi consumată şi de către diabetici.

Poate preveni sau ameliora diferitelor boli: durerile musculare, anemia, cefaleea, infecţiile intestinale. Sucul de gulii este, de asemenea, eficient pentru combaterea contracţiilor musculare şi atenuarea durerilor cauzate de acestea. Consumul zilnic, la micul dejun, a câte unui pahar cu suc de gulii poate fi un remediu în cazul cârceilor.

Gulia are același efect benefic ca varza murată

Mihaela Bilic spune că gulia conţine vitamina C şi este păcat să uităm de ea deoarece este prietenoasă cu tubul digestiv, calmează și înlătura aciditatea.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Vă mai amintiți ce gust are gulia? Nu era toamnă în care tata, atunci când punea varza la murat, să nu dea să mâncăm cotor de varză cu sare. Era crocant, dulce și bun, ne băteam să prindem o bucățică din așa “delicatesă”. Ei bine gulia, are exact același gust! Și e normal să fie așa, pentru că face parte din familia crucifere, exact ca și varza. De ce vreau să vă amintesc de gulie? Pentru că de multe ori uităm de existența ei și e păcat, este prietenoasă cu tubul digestiv, calmează și înlătura aciditatea.

Gulie, Verde, Legume, O Leguma

Sursa foto: Pixabay

Cu toții știm că varza este recomandată în ulcer și gastrită, iar gulia are același efect benefic. Chiar dacă este mai puțin celebră decât “surorile” ei, varza și broccoli, în gulie avem multă vitamina C- 100g gulie conțin 30mg vitamina C, cat într-o jumătate de portocală. Conține și 220 mg potasiu, cat într-o banană, totul cu numai 20 cal/100g și fibre din belșug”, explică medicul nutriţionist.

Cum se poate mânca gulia pentru a avea o siluetă de invidiat

Mihaela Bilic aminteşte totodată că cei care doresc să mai scape de kilogramele în plus pot mânca gulie deoarece dă senzația de sațietate. Mai mult, medicul nutriţionist ne oferă câteva sfaturi cu privire la modul cum să o consumăm.

„E adevărat, ca toți cruciferii, gulia balonează (are compuși cu sulf), dar are și bioflavonoide care neutralizează efectul estrogenilor și scad riscul de cancer de sân. Cat despre slăbit, nu mai vorbim- gulia crește senzația de sațietate și ajută la eliminarea retenției de lichide din organism. În plus consistența ei crocantă și răcoritoare o recomandă pentru ronțăit, în loc de chipsuri și covrigei

Gulie, Legume, Alimente, Varză, Masă

Sursa foto: Pixabay

Puteți să o consumați ca atare, proaspătă sau în salată, simplă sau cu un sos de iaurt, tăiată în bastonașe ca și gustare sănătoasă cu humus, fasole bătută, salată de vinete, cremă de brânză sau cottage cheese. Dacă ronțăiți gulie precum iepurașii, veți avea beneficii și pentru digestie și pentru siluetă”, a concluzionat Mihaela Bilic.