Guardiola negociază cu AC Milan

Guardiola negociază cu AC Milan

Pere Guardiola (fratele lui Pep şi, totodată, impresarul antrenorului) a avut o întâlnire cu Adriano Galliani, vicepreşedintele grupării AC Milan, anunţă cotidianul italian "La Gazzetta dello Sport".

Sursa citată a precizat că, pe lângă Pere Guardiola, la întâlnirea cu Adriano Galliani a participat şi Manuel Estiare, asistentul lui Pep Guardiola, iar cei trei au discutat despre condiţiile în care fostul antrenor al Barcelonei ar accepta să vină pe banca tehnică a celor de la AC Milan. Galliani a dezminţit această variantă, susţinând că "Massimiliano Allegri are contract cu Milan până în vara anului viitor şi nu se pune problema schimbării lui", dar la "La Gazzetta dello Sport" menţionează că acordul cu pep Guardiola ar intra în vigoare din luna mai a anului viitor. Jurnaliştii italieni susţin că negocierile dintre Pep Guardiola şi oficialii grupării AC Milan au început de acum o lună, când Adriano Galliani s-a deplasat la New York (unde locuieşte fostul "principal" al Barcelonei) pentru a-l convinge pe tehnician să vină la "diavoli".

Ne puteți urmări și pe Google News