Cine le-a luat locul lui Cătălin Țepelin și Cătălin Tolontan după plecarea de la Gazeta Sporturilor

Cine le-a luat locul lui Cătălin Țepelin și Cătălin Tolontan după plecarea de la Gazeta SporturilorPlecare Cătălin Țepelin, redactor-șef GSP. Sursa foto: Cătălin Tolontan/ Facebook

În urma plecării lui Cătălin Țepelin din funcția de redactor-șef al Gazetei Sporturilor și a lui Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial, redacția a făcut public numele noului coordonator. Noul șef nu a stat pe gânduri și a luat primele măsuri concrete pentru a restructura complet organigrama redacției.

Predrag Mihailovic, un sârb desemnat de către Ringier pentru a revoluționa redacția, preia acum conducerea GSP. În prima sa mișcare semnificativă, a decis să-l înlăture din echipă pe redactorul-șef adjunct, Dan Udrea.

Noul redactor-șef al GSP a făcut primele schimbări în redacție

Prin urmare, s-a desemnat un redactor-șef adjunct nou, dar și un șef pentru departamentul video.

Mitruţ Docan, fost editor online al GSP încă din 2008, este noul redactor şef adjunct. În timp ce Sebastian Culea a fost numit coordonator al departamentului video.

„În noul său rol de redactor-şef adjunct, Mitruț Docan îşi va folosi experienţa vastă pentru a îmbunătăţi fluxul operaţiunilor editoriale şi pentru a sprijini încorporarea unor strategii inovatoare de conţinut pe GSP.ro, în conformitate cu manualul de brand al Ringier Sports Media Group”, a transmis Ringier într-un comunicat.

Dan Udrea, dat afară imediat după ședința de redacție

Ziua de luni a marcat încheierea activității lui Cătălin Tolontan în calitate de coordonator editorial al Gazetei Sporturilor. El fusese demis din această poziție acum câteva săptămâni.

În urma instalării noului redactor-șef, Dan Udrea, redactor-șef adjunct, a fost informat imediat după întâlnirea cu echipa redacțională că nu va mai deține această funcție.

Gazeta Sporturilor și-a încetat apariția pe hârtie

Cătălin Tolontan a plecat de la GSP. Sursa foto: Arhiva EVZ

Dan Udrea se numără printre cei care au refuzat să preia rolul de redactor-șef al Gazetei Sporturilor după ce Cătălin Țepelin a fost demis de conducerea Ringier.

Pentru mine, cel mai mare privilegiu, dacă se poată spune aşa, este să fiu dat afară de la Gazetă imediat după ce numele mari care care au condus GSP atâţia ani, Cătălin Ţepelin şi Cătălin Tolontan, au fost îndepărtate şi ele în acelaşi mod”, a spus Dan Udrea pentru paginademedia.ro.

Cine este noul coordonator al GSP

Predrag Mihailovic, originar din Serbia, deține poziția de Managing Director și Chief Content Officer la sportal.rs în Serbia. E, totodată, Co-Managing Director interimar al Sportal România. Începând de marți, Predrag Mihailovic va îndeplini funcția de Chief Content Officer în cadrul organizației.

Potrivit Ringier, acesta este un „jurnalist cu o carieră de foarte mare succes și o excelentă reputaţie, cu 20 de ani de experiență la Ringier Serbia, devenea la 23 de ani unul dintre cei mai tineri editori, preluând coordonarea secţiunilor Showbizz, Culture şi TV Guide, la Blic”.