Gruia Stoica a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în urma unei decizii a Curții de Apel București din data de 30 ianuarie, însă a făcut recurs. El este acuzat de cumpărare de influență, după ce i-ar fi dat avocatului Doru Boștină 3 milioane de euro pentru a afla prin intermediul lui care este prețul oferit de competitorul CFR Marfa.
Potrivit DNA, în luna mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitație pentru încheierea acordului cadru și a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Ișalnița și sucursala Electrocentrale Turceni. La data de 17 ianuarie, Complexul Energetic Oltenia a transmis invitații de participare la procedura de licitație (cu depunerea în plic a ofertelor, organizată conform normelor interne ale autorității contractante) mai multor societăți, între care către CFR Marfă SA și SC Grup Feroviar Român SA București. Licitația avea ca obiect prestarea de servicii de transport de cărbune pe o perioadă de trei ani, începând cu 1 aprilie 2014, cu o valoare estimată de 473.068.410 lei (peste 100 milioane euro) fără TVA. Procurorii susțin că, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA București, i-a oferit avocatului Doru Boștină suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenței pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, a prețului pe care societatea pe care o conduce urma să îl ofere în cadrul licitației. Acest demers avea ca scop depunerea de către Grup Feroviar Român SA a unei oferte cu un preț cât mai apropiat de cel propus de CFR Marfă SA, astfel încât profitul înregistrat pe parcursul derulării contractului să fie maximizat ori eventualele pierderi minimizate