Peste aproape două săptămâni, Transfăgărăşanul – sau DN 7C – se va deschide oficial traficului dintre Transilvania şi Muntenia. Deocamdată, se poate circula numai până aproape de Tunelul Bâlea, însă turiştii care merg spre munte la sfârşit de săptămână pot vedea, încă de pe acum, că e mizerabil, plin de gropi şi, pe alocuri, de bucăţi de stâncă.

Pentru cea mai înaltă şosea circulabilă din ţară, acesta este încă un sezon pierdut. Nu sunt bani pentru reparaţii serioase, iar copertinele care ar fi urmat să asigure circulaţia pentru întregul an au rămas un vis frumos.

„E îngrozitor ce se întâmplă. Ca să nu te enervezi ar trebui să te uiţi doar pe sus, la munte, la cer. Nici aşa nu poţi, nu te lasă zguduiturile maşinii care dă în gropi”, zice Mihai Barbu, localnic stabilit în Capitală. „Din an în an e mai proastă şoseaua. Gropile sunt mai mari, pietrele cad mai des, vai de noi. La ce peisaj e aici, ar trebui puţină grijă”, mai spune el.

Cârpeli făcute ca în urmă cu 100 de ani

Până la Cabana Valea cu Peşti, drumarii au cârpit asfaltul ca acum 100 de ani, cu roaba de material şi cu lopata. Asta s-a întâmplat anul trecut. Nu sunt prea multe tunele până sus la Bâlea, iar cele existente reprezintă adevărate pericole. Plasele sunt rupte, şoseaua e franjuri, din tavan picură apa.

Pe măsură ce urci munţii, izvoarele care se scurg pe stânci şi turiştii care se opresc să facă poze îţi distrag atenţia de la asfaltul spart, „inamicul” principal.

Uneori, eşti ţinut în loc şi de câte o turmă de oi care traversează alene şoseaua. E un moment prielnic „să admiri” infrastructura deficitară. Marius, din Bucureşti, s-a oprit cu familia să facă poze, la trei kilometri de Bâlea, lângă un izvor care sclipeşte în soare. „Vin pentru prima dată aici. M-au adus nişte prieteni. Noroc că am venit cu maşina lor, eu n-aş fi urcat cu a mea, că nu vreau să-i schimb bucşele. E foarte frumos muntele, chiar şi turmele de oi fac parte din peisaj, nu m-am supărat că am stat 20 de minute ca să treacă strada. Dar drumul e prost”, crede Marius.

Oficial: Nu urcaţi cu maşini scumpe pe Transfăgărăşan

Ştefan Borzaş, şeful Districtului de Drumuri Naţionale Căpăţâneni, care se ocupă de Transfăgărăşan, cunoaşte bine problemele infrastructurii. El îi sfătuieşte pe turişti să nu se aventureze spre munte cu maşini scumpe.

„E păcat de ele. Parcă ne-a uitat Dumnezeu. Nimeni nu ştie dacă se va face ceva. Noi am făcut deszăpezirea şi se poate trece, dar atât. În alţi ani, se făceau mici reparaţii la gropi, anul ăsta nu s-a făcut nimic. E declarat drum turistic, dar atât. Păcat, pierdem foarte mult”, consideră Borzaş.

90 DE KILOMETRI

Un traseu de senzaţii tari

Construit între 1970 şi 1974, Transfăgărăşanul este o magistrală cu o lungime de peste 90 de kilometri. Pe tot traseul sunt construite 27 de viaducte şi poduri, iar viteza de rulare este de 40 de kilomentri pe oră. Spre deosebire de această realizare a Epocii de Aur, rămasă aproape la stadiul de acum 35 de ani, autostrăzile transalpine, oferă condiţii de trafic ireproşabile, deşi se află la altitudini mai mari şi suportă un trafic incomparabil.

Transfăgărăşanul e mai mult un traseu de senzaţii tari. Ultima oară a fost parcurs, la sfârşitul săptămânii trecute, de cicliştii care au participat la ultima etapă a Turului Ciclist al României.