Grecii vor o amânare până în 2016 pentru a îndeplini condiţiille puse de creditorii externi

Grecii vor o amânare până în 2016 pentru a îndeplini condiţiille puse de creditorii externi

Grecia vrea să ceară încă doi ani pentru a putea îndeplini condiţiile ultimului plan de austeritate convenit cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, se arată într-un articol din Financial Times.

Premierul grec, Antonio Samaras, va expune, săptămâna viitoare, detaliile propunerii sale cancelarului german, Angela Merkel, la Berlin, şi preşedintelui Franţei, Francois Hollande, la Paris, conform unui document descris de presa britanică.

Grecia întâmpină dificultăţi în îndeplinirea aşteptărilor partenerilor săi europeni, privind reducerea cu 11,5 miliarde de euro a cheltuielilor publice ale acestei ţări. Potrivit documentului respectiv, Grecia vrea ca termenul stabilit pentru a aplica reducerile în scopul diminuării datoriei sale să fie prelungit cu încă doi ani, de la 2014, cum a fost convenit, la 2016. Potrivit planurilor oficialilor eleni, această amânare a reformelor ar costa cira 20 de miliarde de euro. Aceasta este o estimare optimistă, având în vedere că au existat rapoarte care spuneau că întârzierea va necesita între 30-40 de miliarde de euro, noi fonduri din partea UE, din cauza deteriorării bugetului Greciei în ultimele luni.  Răbdarea creditorilor din zona euro a ajuns la sfârşit şi o nouă ipotetică confruntare între Atena şi Berlin ar putea destabiliza şi mai mult pieţele financiare.

Ne puteți urmări și pe Google News