Grădiniţe din China, ţinta criminalilor bolnavi psihic
- Adam Popescu
- 12 mai 2010, 13:16
Şase copii şi o educatoare au fost înjunghiaţi mortal, astăzi, într-o grădiniţă din nordul Chinei. Alţi 20 de micuţi au fost răniţi. Este al cincilea atac care are loc în mai puţin de două luni în şcolile şi grădiniţele din această ţară, potrivit Agenţiei China Nouă, citată de AFP.
Autorul atacului s-a sinucis. Copiii aveau toţi sub şase ani. Tragedia de azi din oraşul Hanzhong, provincia Shaanxi are loc la mai puţin de două săptămâni de la un incident asemănător. Nu întâmplător, recent autorităţile au cerut măsuri de securitate sporite în instituţiile de învăţământ. N-au fost însă cele mai bune. În unele locuri paznicii au fost dotaţi cu spray-uri paralizante, iar profesorii aveau obiligaţia să se asigure că elevii merg acasă însoţiţi. În unele zone măsurile au fost mult mai dure. De exemplu în Chongqing, poliţia are ordin să tragă în oricine încearcă să intre în şcoală. Cei mai mulţi bolnavi psihic nu urmează un tratament China asistă în ultima perioadă la o creştere a criminalităţii, dar şi, potrivit unor studii oamenii care suferă de probleme psihice sunt tot mai mulţi, notează France Presse. 173 de milioane de adulţi au afecţiuni mentale, dintre care 91% n-au primit niciodată un tratament, potrivit unui studiu publicat anul trecut şi citat de AFP. Autorul unui atac comis luna trecută era chiar un profesor, care se afla în concediu medical din cauza afecţiunilor mentale. Un alt agresor, un şomer căsătorit în vârstă de 46 de ani, care a rănit cu un cuţit 29 de copii şi 3 adulţi, şi-a justificat gestul drept "o răzbunare faţă de societate". Iar un alt treilea atacator şi-a dat foc după ce a rănit cinci copii şi un profesor.