Grace Kelly, actrita americana care a devenit printesa de Monaco dupa ce s-a casatorit in 1956 cu Printul Rainier al III-lea, a fost desemnata cea mai eleganta mireasa de catre un celebru ghid de nunti,"Conde Nast Brides".
„In ziua nuntii, Grace Kelly a dat un nou inteles cuvantului simbol. Intreaga ei tinuta - de la voalul regal la detaliile feminine din dantela si rochia conservatoare - a transformat-o intr-o mireasa fara varsta”, considera designerul Oscar de la Renta. "
Grace s-a nascut pe 12 noiembrie 1929 intr-o familie instarita din Philadelphia (tatal, Jack Kelly, de origine irlandeza, iar mama, Margaret Major, nemtoaica) si a urcat pentru prima data pe scena cand avea 10 ani. A lucrat mai tarziu ca model si actrita, devenind in 1954 una dintre cele mai mari vedete de la Hollywood.
Atrasa de o gradina Aflandu-se la filmari pe Riviera Franceza, Grace Kelly a admirat indelung o gradina superba despre care a aflat mai tarziu ca-i apartine Printului Rainier de Monaco, iar peste doar cateva saptamani l-a cunoscut si pe proprietar la o sedinta foto organizata la resedinta acestuia.
S-au casatorit in 1956 si Grace a renuntat la cariera de actrita pentru a deveni printesa. A nascut trei copii: Caroline, Albert si Stephanie. A murit la 14 septembrie 1982, intr-un accident de masina. Zeita ecranului care a devenit printesa ramane si acum, dupa mai bine de o jumatate de secol, un etalon al frumusetii si al elegantei.