Goldman Sachs, dată în judecată pentru discriminare sexuală
- Adam Popescu
- 15 septembrie 2010, 19:30
Trei foste angajate ale Goldman Sachs, cea mai profitabilă bancă de pe Wall Street, au dat în judecată banca pentru discriminare sexuală.
Cele trei au ocupat funcţii importante în conducerea Goldman Sachs şi afirmă că banca promovează o politică de excludere sistematică a femeilor de la creşterile de salariu şi subapreciază eforturile şi realizările acestora, potrivit Reuters.
Acest proces „este un pas important în eforturile noastre de eradicare a discriminării în industria serviciilor financiare”, a declarat avocatul reclamantelor, Adam T. Klein de la firma de avocatură Outten & Golden LLP din New York.
Printre acuzaţiile celor trei foste angajate ale Goldman Sachs se numără faptul că banca recompensează specialiştii femei mai puţin decât pe cei de sex masculin, precum şi că bărbaţii sunt promovaţi în mod nejustificat, înaintea unor femei cu calificare egală sau chiar mai mare.
În plus, potrivit avocaţilor acuzării, angajaţii bărbaţi beneficiază de oportunităţi de afaceri mai bune şi de o mai mare susţinere profesională comparativ cu femeile.