GM renunţă la Suzuki

GM renunţă la Suzuki

Suzuki Motor Corp. a anunţat că General Motors îşi va vinde acţiunile pe care le deţine la producătorul auto japonez pentru 230 de milioane de dolari, pentru a strânge lichidităţi, scrie Reuters.

Suzuki a anunţat, astăzi, ca va cumpăra înapoi de la GM toate cele 3,02 procente deţinute de constructorul american.

GM, Ford şi Chrysler doresc obţinerea unui ajutor în valoare de 25 de miliarde de dolari din partea guvernului Statelor Unite, pentru a depăşi criza economică şi cea mai mare scădere în vânzări din ultimii 25 de ani.

Parteneriatul GM-Suzuki datează din 1981, însă relaţiile între cele două companii s-au depreciat în 2006, când General Motors a vândut 17 procente din Suzuki.

Ne puteți urmări și pe Google News