Fosta vedetă "Playboy" plănuieşte ca, pe viitor, să-şi întemeieze o familie şi să renunţe la stilul de viaţă petrecăreţ.
Frumoasa născută în Roşiori de Vede a fost cooptată în perioada verii de postul Euforia TV pentru a prezenta „Midnight Sun Tour“, o emisiune de divertisment, în care sunt prezentate cele mai „fierbinţ i“ evenimente de pe litoral. Alături de alte două fete, Gina face turul discotecilor de la mare, aflându- se permanent în mijlocul evenimentelor mondene.
Chiar dacă îşi cultivă această imagine de „petrecă reaţă sex-simbol“, Gina spune că peste câţiva ani s-ar integra perfect într-un tablou casnic, alături de un soţ şi de copii.
„În cinci ani mă văd la casa mea, cu familie, soţ, copii“. Însă, deocamdată, fosta vedetă „Playboy“ cochetează cu televiziunea, fără să-şi facă griji cu ceea ce-i rezervă viitorul: „Deocamdată îmi place ceea ce fac şi simt că mi se potriveşte foarte bine acest format. Tocmai ce m-am întors din Grecia, unde am filmat câteva materiale pentru emisiune, iar în fiecare weekend suntem la mare“.
„Forţată“ să mănânce carne de ren
Graţie emisiunii pe care o prezintă, vedeta a ajuns anul acesta şi în Finlanda, ţară în care a avut ocazia să facă nopţi albe la propriu. „Am trăit o senzaţie foarte plăcută când, la ora 2.00 dimineaţa, soarele încă străluceşte pe cer, însă mâncarea finlandeză nu mi-a plăcut deloc. Erau numai preparate din carne de ren“, povesteşte Gina.
PROGRAMUL MEU
Gina Pistol spune că nu prea se uită la televizor, deoarece nu are timp „Nu prea apuc să mă uit la televizor. Doar seara puţin, pe Discovery sau Animal Planet. Dacă nu, dau pe un post de muzică.“