Hei, mare grija la ce si cum cumparati pe la semafoare.
Stiu ca de-aia cu binocluri, rulmenti, braduti si truse de unelte va feriti voi, dar va adoarme vigilenta in preajma celor cu ziare. Aha! Este? Cum adica sunt inofensivi. Ho, ho, mai mare gogomanie n-am auzit (bine, nici n-am auzit-o, mi-am inchipuit-o)! Se poate sa fiti trisati.
Ce va tot contraziceti ca pretul ziarului e pretul ziarului. Corect, dar aveti grija. Eu am patit-o. Daca stau bine sa ma gandesc, s-ar putea ca numai eu s-o patesc in genul asta de situatii. Dom’le.
Ajung in preajma unui semafor intr-o aliniere aberanta si claustrofobica de masini la ora de varf. Ma grabeam. Stiti cum misuna aia pe-acolo, „ziaristii”, cum isi spun ei. aia care tin toata ziaristica locala in mana lor forte, cum s-ar zice, ba chiar unii la degetul mic daca-s mai dibaci. aia care vand ziarele, brenduiti cu vestele fosforescente ale vreunui trust de presa.
Ne puteți urmări și pe Google News
Ei, asa. Il vad eu pe-asta mititel, negricios rau, mai ca l-as fi comparat cu un tigan imputit, dar nu-mi place sa-mi insusesc licentele poetice ale altora. Cert e ca baiatul era tigan. Nu ca ar fi contat.
Mai era si destul de „marcat” de munca pe care o presta, dupa cum urma sa-mi dau seama cand i-am facut semn sa-mi furnizeze o anumita carte din dotare. Avea mai multe. Zice care, zic pe-aia din sacul transparent, zice am aici una la indemana, zic hai mai repede ca se face verde, zice gata, na-ti-o.
Si cand dezlipeste degetele-i foarte negre de pe ea, ii raman intiparite urme de aceeasi culoare pe volumul proaspat achizitionat, de care se debaraseaza nu inainte de a insfaca banii. Urlu disperata, sa acopar vacarmul facut de claxoanele care ma zoreau s-o iau din loc: da-mi-o pe-aia din sacul de plaaast... ce sa mai, trebuie sa pornesc, astia din spate sunt gata sa ma linseze. Dar am ramas cu cartea aia murdara.
Cu cinci urme de degete ca piedica in calea uitarii. Nu-i vorba ca il puteam gasi dupa amprente, dar fiindca nu faptuise decat delictul de a vinde si ziare, si carti la un loc, nu-i puteam cere socoteala. Incepuse sa ma manance pielea, nu ma puteam atinge de carte s-o rasfoiesc, numai gandul ca urma s-o citesc imi dadea ameteli.
Asa ca am amanat tot ce aveam si m-am intors, avantandu-ma capoasa in mijlocul haosului general de pe sosea. Refac cosmarul, ma intalnesc iar cu domnul respectiv: te-am rugat sa-mi dai cartea din sac, da-mi-o pe-aia, zice pai n-o mai am, s-a dat, da? Bun zic, atunci da-mi banii inapoi si poftim marfa cu probleme.
Bine, ia banii, ii iau si vad ca mi-a dat mai putin cu un leu, adica 10.000 de lei vechi. Zic pai nu-mi dai toti banii! Aoleu, se lamenteaza, mi-ar fi rusine sa cer banii ca esti ditamai vedeta la proteveu si te bucuri la 10.000! Pai nu mi-ai vandut nimic, ce treaba are vedetosenia?!... si nu mai sunt la proteveu.
Aoleu, ia uitati-o oameni buni cum sa zgarceste la bani, contraataca el! Zic daca faci atmosfera altadata nu mai cumpar de la tine! Pai, replica el ranjind, nici n-ai cumparat manca-ti-as... Aici am oprit interesanta discutie, dandu-mi seama ca s-ar putea sa raman fara tot portofelul daca mai stau prin preajma.
Recomandările noastre
