Editura Evenimentul si Capital

Gheţarii din Alpii francezi se retrag | VIDEO

bb304e6e9c53feed10312a555c5e8e55
Autor: | | 10 Comentarii | 1029 Vizualizari

Gheţarii din Alpii francezi au pierdut un sfert din zona de întindere în ultimii 40 de ani, potrivit unei cercetări prezentate la reuniunea de iarnă a American Geophysical Union (AGU), cea mai mare întâlnire anuală a oamenilor de ştiinţă, relatează BBC.

###La sfârşitul anilor '60 şi la începutul anilor '70, zona gheţarilor care ţineau de Mont Blanc şi de munţii din jurul acestuia era de 375 de kilometri pătraţi. Până la sfârşitul anilor 2000, această zonă a scăzut la aproximativ 275 de kilometri pătraţi. Cercetrea reflectă retragerile de gheţari care apar în mai multe sectoare ale Alpilor, care stau la frontierele mai multor naţiuni, cum ar fi Elveţia, Austria, Slovenia, Germania, Franţa şi Italia. Inventarul noilor gheţari din Alpii francezi a fost realizat de Marie Gardent şi de către colegii săi de la Universitatea din Savoie. Ei au evaluat aproximativ 600 de gheţari din zonă, care ţin de masive precum Ecrins, Belledonne, Vanoise, Ubaye şi Grande Ruse Arves, dar şi de celebrul masiv Mont Blanc, în partea de nord. Singurul inventar existent cu privire la zonele glaciare din Alpii francezi a fost publicat în urmă cu patru decenii, în contextul Inventarului Mondial al Gheţarilor. Acesta a constatat că suprafaţa totală de gheaţă este de aproximativ 375 de kilometri pătraţi. Prin 1985-86, în ciuda unei scurte perioade de avansare a gheţarilor la sfârşitul anilor '70, acoperirea glaciară a scăzut la o valoare apropiată de 340 de kilometri pătraţi, arată noul studiu. De atunci, retragerea s-a accelerat, zona fiind redusă la aproximativ 275 de kilometri pătraţi în anii 2000. Aceasta reprezintă o pierdere medie de 26% din gheţari în ultimii 40 de ani, însă retragerea nu este uniformă în Alpii francezi. Cele mai mari pierderi au fost observate în sectoarele de sud. În masivul Belledonne, de exemplu, gheţarii au dispărut aproape complet, iar în Masivul Ecrins, retragerea glaciară este de trei ori mai puternică decât în ​​masivul Mont Blanc. "Retragerea gheţarilor este mai puţin importantă în Alpii de nord, decât în ​​sudul Alpilor. Credem că acest lucru se datorează condiţiilor climatice care sunt diferite. Sunt mai multe precipitaţii în partea de nord şi mai mulţi nori", a subliniat Gardent. Regiunea de nord cuprinde cel mai mare gheţar francez - La Mer de Glace, care are o suprafaţă de 30 de kilometri pătraţi, faţă de 31.5 kilometri pătraţi la sfârşitul anilor '60. <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/5hr9QXqVMvg" height="315" width="620"></iframe> Eforturile de a evalua şi de a monitoriza sănătatea gheţarilor au loc în întreaga regiune alpină. <iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/Pem4fpMwkSQ" height="315" width="620"></iframe><iframe frameborder="0" src="http://www.youtube.com/embed/6dFbuaz130c" height="315" width="620"></iframe>

ULTIMA ORA! Iubita lui Liviu Dragnea, spitalizata! In ce stare se afla Irina si cati bani cheltuie seful PSD

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Clubul de ştiinţă

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:41 News alert: TOADER îi va ALEGE lui KOVESI subalternul, dacă va câștiga postul. „Trimit propunerile la Bruxelles!” 21:04 Kovesi, TRĂDATĂ de Traian Băsescu: „Dacă atât a dus-o capul!” 21:03 Fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi A FOST IMPLICATĂ în aducerea în ţară a lui Nicolae Popa. DEZVĂLUIRI ŞOCANTE ale fostului preşedinte Traian Băsescu 20:53 Sebastian Ghiță o ÎNFUNDĂ pe Kovesi în propriile minciuni: „Kovesi a avut nevoie de bani în plus și mi-a cerut.” 20:40 Nicolae Popa aruncă BOMBA despre extrădarea sa: „Traian Băsescu a fost implicat! Să plătească și el și Kovesi!” AMĂNUNTE INCENDIARE 20:05 Kovesi, fără SPP și salon oficial. FOTOGRAFIA care spune TOTUL despre fosta șefă a DNA 18:03 Un politician important detonează BOMBA în STATUL PARALEL: „Coldea planifica și dădea comanda, iar Kovesi executa.” 23:12 Ce spune Poliția Română despre dosarul anti-Kovesi 22:31 Scrisoarea de RECOMANDARE a Laurei Codruţa Kovesi trimisă Parlamentului European 18:27 Stare de ALERTĂ în Rusia. O clădire a Universității Sankt Petersburg s-a PRĂBUȘIT și mai multe persoane sunt PRINSE sub dărâmături. Breaking News 16:22 Turcescu: „Kovesi ar putea candida la prezidențiale" 11:20 BREAKING NEWS. TOADER, lovitură DECISIVĂ pentru KOVESI. Fosta șefă a DNA nu se aștepta la AȘA CEVA! 23:33 Lazăr RĂSPUNDE acuzațiilor. INTERVENȚIE de ULTIMA ORĂ a procurorului general. ACUZAȚIILE „sunt neavenite și urmăresc destabilizarea Ministerului” 23:30 BREAKING NEWS! SEBASTIAN GHIȚĂ: ESTE INIMAGINABIL ce lucru o FACE SĂ MINTĂ 23:25 Kovesi ÎL TRAGE ÎN GROAPĂ pe Augustin Lazăr. Există un mic detaliu care îl poate distruge pe Procurorul General. News alert în Justiţie 23:20 UPDATE. AMENINŢARE CU BOMBĂ la România TV! Geniştii în alertă! Ion Cristoiu se află în clădirea televiziunii. Breaking news în media 23:11 DEZASTRU pentru Kovesi. ACUZAȚIILE oficiale ale SIIJ. Fosta șefă a DNA ar fi luat sute de mii de lei 22:43 Un MARTOR-CHEIE a făcut DECLARAȚII explozive. Noi informații despre Kovesi și ZBORUL în Jakarta 20:50 UPDATE. A fost RESPINSĂ CEREREA LAUREI KOVESI! ADINA FLOREA, în continuare procurorul de caz 17:30 OPERAŢIUNEA STRICT SECRET, Kovesi şi dosarul în care e suspectă. Fostul şef al Poliţiei Române lansează MAREA BOMBĂ: „Totul s-a organizat la nivel de minister” Breaking news