Avocatul conspiraționist Gheorghe Piperea renunță la Facebook. Fanii, furioși după înscrierea în AUR

Avocatul conspiraționist Gheorghe Piperea renunță la Facebook. Fanii, furioși după înscrierea în AURGheorghe Piperea, de Crăciun sursa: Facebook Piperea

Avocatul Gheorghe Piperea a renunțat pentru o lungă perioadă de timp la postările de pe Facebook. Se pare că această decizie a luat-o silit de reacțiile dure ale celor care au fost dezamăgiți de traseismul său politic. Recent, a fost anunțat ca fiind candidatul AUR la europarlamentare.

Avocatul Gheorghe Piperea a scris în urmă cu două zile o postare dramatică pe Facebook:

„Tuturor celor care mă acuză sau sunt dezamăgiți pentru că am decis, ca independent, să candidez la europarlamentare alături de AUR: mersi pentru susținerea de până acum ca fani activi, precum și pentru “urmărirea” acestei pagini. De acum puteți da unfollow. Nimeni nu e de neînlocuit.”

Avocatul Gheorghe Piperea este recunoscut pentru tentativele sale de a intra în politică. În politica mare.

A candidat la președinția României, dar nu a reușit să strângă semnăturile necesare, a cochetat cu PNL-București, a fost consilierul unui premier PSD, iar acum a ajuns la AUR. Doar pe la UDMR și USR nu a trecut.

Dezamăgit de reacția celor care nu au apreciat traseismul său politic, Gheorghe Piperea promite:

“Dacă voi ajunge în Parlamentul European, lucru care nu mă va schimba deloc, mă voi strădui să aduc schimbarea în bine și să contribui la revenirea la normalitate a Europei, inclusiv pentru cei care m-au detestat dintotdeauna, mă urăsc acum și vor fi dezgustați de mine de mâine încolo." Din partea AUR.

Gheorghe Piperea, vrea să promoveze libertatea de expresie de la AUR

Gheorghe Piperea a tras linie pe Facebook și a spus în final:

“Dacă trăim încă într-o țară liberă, înseamnă că nimeni nu poate fi blamat pentru alegerile și opțiunile sale politice. Dacă nu, atunci fiți cu băgare de seamă: într-un regim totalitar, oricine poate fi blamat că poartă șapca pe partea dreaptă, când regula irepresibilă este să porți șapca pe stânga.PS Azi e ultima zi de feisbuc (n.n. sic!) pentru mine. Pentru o lungă perioadă de timp, voi lua o pauză. Haterii se pot răcori o vară întreagă, trollii se pot îngrijora că n-or să mai aibă cu ce să mă atace.”

Supranumele de „avocat conspiraționist” vinde din atitudinea sa din timpul pandemiei când a fost marcat ca atare într-un studiu dedicat dezinformărilor din pandemie.

Asociația Eurocomunicare, coordonată de Alina Bârgoanu, a realizat un studiu din care cităm:

Gheorghe Piperea (peste 74.000 de fani): avocat, profesor universitar doctor la Facultatea de Drept din București. A devenit cunoscut după câștigarea mai multor procese de tip „class action” împotriva unor bănci cu comisioane sau clauze contractuale abuzive.

Specializat în insolvență, Piperea coordonează societatea Rominsolv, care a avut printre alți clienți Oltchim sau Radet.

O formă a dezinformării este interpretarea înșelătoare a unor fapte. O parte din postările lui Piperea intră și sub această umbrelă”, a explicat pentru Europa Liberă lectorul universitar Flavia Durach.

Ne puteți urmări și pe Google News