Artistul a suferit anul trecut de o formă gravă de pneumonie. A fost internat într-un spital din Viena, unde a stat în comă indusă timp de trei săptămâni. După ce s-a vindecat, cântăreţul a fost nevoit să înveţe să meargă din nou deoarece muşchii i se atrofiaseră.

"Jur că este adevărat! M-am trezit cu un alt accent", a spus George Michael în cadrul unui interviu pentru un post de radio londonez.

"Doctorii se temeau că am starea aceea, când oamenii se trezesc din comă vorbind franceză sau altă limbă străină. Surorile mele, care erau foarte fericite că m-am trezit din comă, râdeau ca la un show de stand up comedy", a adăugat căntăreţul.

Lupta cu moartea l-a inspirat pe George Michael să compună noi cântece, printre care şi "White Light", pentru care a realizat şi un videoclip.

<iframe src="http://www.youtube.com/embed/SRAOG-BpNOw" frameborder="0" height="315" width="620"></iframe>