Geoana il iscodeste pe Nastase

Geoana il iscodeste pe Nastase

Mircea Geoana nu a ramas indiferent la tentativa lui Adrian Nastase de a reveni in prim-planul partidului.

Curios sa afle ce coace fostul sau rival, Geoana l-a sunat ieri pe Nastase. Potrivit unor surse citate de Mediafax, motivul a fost acela de a-i cere cartea si de a-i propune sa gaseasca impreuna o formula de colaborare pe proiecte de ideologie social-democrata.

Mircea Geoana a recunoscut ca a avut o discutie telefonica cu Nastase, dar a negat ca ar fi vorba despre o propunere de colaborare sau de a reveni in fruntea PSD. „Nici vorba de asa ceva. L-am sunat ca am auzit ca merge in Moldova la un seminar sa-l intreb despre ce e vorba. Acesta a fost scopul discutiei. La sfarsit l-am felicitat pentru cartea pe care a lansat-o.

El m-a intrebat daca o am. I-am spus ca nu. Mi-a zis: „Sa ti-o trimit?”. Trimite-o. Asta a fost tot”, ne-a relatat Geoana. Acesta s-a aratat deranjat ca „pe surse apar tot felul de lucruri neadevarate”.

Presedintele PSD spune ca nu a citit inca volumul lui Nastase intitulat „Romania europeana - un proiect politic social-democrat” si prezentat drept un program de guvernare. La lansarea cartii au fost prezenti majoritatea fostilor ministri ai guvernului Nastase. Mai putin Mircea Geoana si clujenii Rus si Dancu.

Planuri de revenire

Odata cu lansarea volumului au aparut si zvonuri ca fostul premier isi pregateste o revenire in politica. De altfel, in jurul lui Nastase au inceput sa se agite cativa dintre ultimii sai fideli care propun readucerea acestuia in fruntea PSD.

La inceputul saptamanii urma sa aiba loc o intalnire a lui Nastase cu fidelii sai Serban Mihailescu, Eugen Bejinariu, Ovidiu Branzan, George Baesu. In total 12. Reuniunea s-a anulat pentru ca semana a puci, desi participantii au numit-o „incercare de a bea o bere”.

Actualii lideri ai PSD nu considera oportuna revenirea lui Nastase, ei motivand ca fostul premier „poarta inca stigmatul coruptiei”. Cu toate acestea, unii dintre ei l-au sfatuit pe Geoana sa mentina un minim contact cu Nastase pentru a nu da prilejul ca in jurul acestuia sa se polarizeze vechea garda a partidului.

Ne puteți urmări și pe Google News