Geoană, sancţionat de partid cu jumătate de an de tăcere

Geoană, sancţionat de partid cu jumătate de an de tăcere

După replicile acide pe care i le-a aruncat liderului PSD Victor Ponta, preşedintele Senatului Mircea Geoană a fost sancţionat de conducerea partidului. Timp de şase luni, Geoană nu are voie să facă declaraţii care să nu fie în acord cu linia partidului.

"Nu va mai avea poziţii publice faţă de deciziile PSD. Partidul nu poate avea două poziţii diferite. Dacă va mai face declaraţii publice, va pleca din PSD", a avertizat Victor Ponta. Mircea Geoană în schimb, a negat astăzi în mod repetat că BPN l-ar fi sancţionat. "Important este ca să punem partidul pe primul loc şi oamenii pe primul loc şi cred că, din acest moment, discuţiile în contradictoriu ar trebui să conducă mai degrabă către soluţii concrete pentru ţară", a declarat Geoană, la ieşirea din sediul PSD, adăugând că va respecta decizia colegilor de a nu mai face declaraţii timp de şase luni. "Puştiul obraznic" şi "eşecul PSD" Ponta sugera săptămâna trecută că ar vrea să-l dea afară din partid pe Mircea Geoană. După ce Geoană l-a acuzat pe Ponta că vrea să-l dea jos din funcţia de preşedinte al Senatului şi că şi-a construit notorietatea prin "atitudini de puşti obrăznic", liderul PSD i-a transmis celui pe care l-a susţinut în campania electorală: "Să se gândească dacă mai vreau sau nu să rămână în PSD". Aceasta după ce Ponta spusese că pe vremea lui Mircea Geoană deciziile în PSD erau luate 100% de moguli, iar preşedintele Senatului le aminteşte social-democraţilor de eşec. Şi alţi lideri ai PSD, ar fi vrut ca Geoană să dispară din peisajul partidului, cel puţin o vreme. Liviu Dragnea, secretarul general al partidului, care i-a propus lui Mircea Geoană "să ia o pauză". "Am senzaţia că nu ştie ce s-a întâmplat la Congres, că nu ştie să piardă. Victor Ponta e preşedintele PSD. Iubit, neiubit, trebuie respectat. Nu cred că lui Mircea Geoană i-a plăcut anii trecuţi când şi alţi lideri PSD îl criticau sau îl certau şi asta trebuie să înceteze. Nu ştiu, poate ia o pauză, se mai gândeşte", a spus Dragnea, la sediul central al PSD, înaintea reuniunii Biroului Permanent Naţional al partidului. Iliescu: "Geoană trebuie să rămână în partid!" La rândul său, Adrian Năstase, preşedintele Consiliul Naţional, a precizat că "trebuie găsită o soluţie pentru că, în perioada care urmează, PSD  va avea nevoie de foarte multă disciplină în interiorul partidului şi de foarte multă organizare". Singurul mesaj împăciuitor a venit din partea preşedintelui de onoare ale PSD, Ion Iliescu. El crede că Geoană ar trebui să rămână în PSD. "Să se înţeleagă, Geoană trebuie să rămână în partid! Este preşedintele Senatului. Trebuie apărat în poziţia lui de preşedinte al Senatului şi integrat în structura colectivă de conducere a partidului. Nu ştiu, nu cunosc detaliile, dar mi se pare nepotrivită o asemenea dispută. Dacă sunt anumite neînţelegeri, se pot trata în cadru intern de partid. Eu sunt de partea partidului", a subliniat fostul preşedinte. Mircea Geoană a refuzat, înaintea şedinţei BPN, să comenteze întrebările jurnaliştilor despre posibila sancţiune, declarând doar că PSD "este un partid democratic". Ce spune Statutul PSD Potrivit articolului 12 din Statutul PSD, sancţiunile pe care le riscă membrii partidului sunt, pe lângă discutarea, avertismentul ultimativ, suspendarea din funcţie, retragerea sprijinului politic, şi suspendarea pe o perioadă limitată din calitatea de membru al PSD şi excluderea din partid.

Ne puteți urmări și pe Google News