Generalul Gabriel Oprea, „degradat” universitar

Generalul Gabriel Oprea, „degradat” universitar

Soarta doctoratului lui Gabriel Oprea ar putea fi aceeaşi ca a lucrării universitare a fostului premier, Victor Ponta, după ce Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, ieri, să propună retragerea titlului de doctor al fostului vicepremier.

 Lucrarea de doctorat a lui Gabriel Oprea, „Procedura plângerii prealabile”, a fost susținută în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București, coordonator fiind profesorul universitar Ion Neagu.

După anunţul CNATDCU, fostul vicepremier a reacţionat pe Facebook: „Nu ştiu dacă cei care au luat această decizie au verificat cu atenţie care erau normele în vigoare acum 15 ani. La fel, nu ştiu dacă lucrarea a fost evaluată după normele şi standardele de acum (diferite de cele din 2000) sau după standardele de atunci, pe care le-am respectat”.

Tot ieri, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului ştiinţific de doctor în drept al lui Victor Ponta, urmare a propunerii CNATDCU din data de 30 iunie. O primă decizie a Consiliului a fost dată pe 29 iunie 2012, în care membrii comisiei susţineau că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini, cuvânt cu cuvânt.

Ne puteți urmări și pe Google News