Actualul primar Constantin Cibu este fost mare director comunist, membru PNL, scăpat ca prin minune din cinci cercetări penale în ultimii trei ani.

Străzi sau tranşee?

Liberalul Constantin Cibu, fost membru în CC al PCR este însă situat pe primul loc în sondajele de opinie. Cibu ţinteste al doilea mandat, deşi brăilenii au căteva mari nemulţumiri: Brăila se sufocă sub gunoaie, lucrările de canalizare stagnează de ani întregi, iar primarul se „scaldă” în acuzaţii de corupţie. Pe linie de partid, Cibu este susţinut de „aripa” Tăriceanu. Majoritatea cartierelor mărginaşe arată ca după război, cu „tranşee” adînci de doi metri şi pline de noroi. Sunt zone prin care nici cei cu maşini de teren nu prea se încumetă să se aventureze.

În această situaţie s-a ajuns din cauza companiei greceşti „Athena”, care execută lucrările de canalizare a acestor cartiere. Grecii au căştigat licitaţia internaţională organizată prin proiectul ISPA, în valoare de 60 de milioane de euro. Compania bate pasul pe loc, nu a respectat nici un termen de execuţie. Mai mult, firma a dat faliment în timpul contractului, iar proiectul se derulează acum cu viteza melcului, sub aripa alte firme care i-a preluat pe greci. Primarul Cibu e învinuit că nu a ştiut să gestioneze aşa cum trebuie acest proiect.

Brăilenii nu-i iartă edilului şef nici faptul că străzile sunt luate cu asalt de căinii comunitari, cu toate că s-au investit 100.000 de euro din bani publici anul trecut într-o firmă de ecarisaj. Cibu a eşuat în acţiunea de reabilitare a centrului istoric din cauza neînţelgerilor cu şeful Unităţii de implementare a proiectului care valorează peste 10 milioane de euro.

Nici gunoaiele care înghit Brăila pe zi ce trece nu îi fac reclamă bună primarului. Din oraşul cel mai curat al României, aşa cum l-a lăsat moştenire fostul edil, PSD-istul comunist Anton Lungu, Brăila a devenit unul dintre cele mai murdare. Parcurile şi spaţiile verzi din oraş sunt acoperite de gunoaie şi se degradează constant. Lipsa parcărilor duce la lupte de stradă între cetăţeni.

Cerecetări penale fără nicio urmare

În anul 2006 ,Cibu a fost cercetat penal pentru că ar fi schimbat ilegal traseele maxi-taxi, pentru că ar fi acordat unele favoruri unor companii de transport, a fost reclamat de viceprimarul Daniela Vasioiu că ar fi săvârşit un abuz in serviciu şi pentru decizia de retrocedare în natură a unei bucăţi din Piaţa Concordia. În toate aceste dosare, primarul a primit neînceperea urmăririi penale. În timpul mandatului său, municipalitatea a pierdut administrarea Portului Brăila, care a fost transferată la Galaţi. Constantin Cibu a reuşit însă să aducă la Brăila 10 hectare de teren, situate în zona centrală. Terenul a aparţinut unei unităţi miliare dezafectate, iar primarul plănuieşte să dezvolte aici un complex imobiliar. Totodată, Cibu îşi asumă creditul pentru multitudinea de hypermarketuri care s-au deschis la Brăila în ultimii doi ani.

Generalul (r) Bădălan vrea comanda Primăriei

Cel mai interesant contracandidat al lui Cibu, capabil de o surpiză electorală, este nou-intratul în cursa electorală, generalul în rezervă Eugen Bădălan. Acesta candidează din partea PDL şi se bucură de susţinerea tacintă a preşedintelui Traian Băsescu. Eugen Bădălan este inculpat pentru „trocul” făcut de Armata Română cu "Tofan Grup", prin care ar fi prejudiciat statul cu 1,2 milioane de euro. De asemenea, lui Bădălan i se impută participarea sa în reprimarea revoluţionarilor la Arad în 1989. Unul dintre fii săi, Ştefan, a fost implicat implicat într-o concesionare de teren cu cântec la Brăila.

Veşnicii candidaţi la Primărie

Daniela Văsioiu, viceprimar al Brăilei, şi-a anunţat candidatura ca independentă. Până curând ea a fost membră PDL. Sondajele locale o creditează cu şanse mari. În 2004 ea candidat împotriva lui Cibu, dar a pierdut. La fel s-a întâmplat şi cu senatorul PSD Aurel Simionescu. Şi acesta l-a înfruntat pe Cibu şi în 2004, în turul doi, dar a pierdut. Actualul senator PSD de Brăila, la răndul său secretar fost UTC, s-a trezit candidat la primărie împotriva voinţei lui. Deşi un alt PSD-ist avea şanse de câştig, PSD în sprijină pe Simionescu.

CONSTANTIN CIBU

Vârsta:
65 de ani

Starea civilă:
căsătorit, 1 copil

Profesie şi studii: inginer, Facultatea de Electromecanică

Apartenenţa
politică: membru PNL, sprijinit de Călin Popescu-Tăriceanu

Carieră:
1967-1991: SC PROMEX SA BRĂILA, inginer 1991-2004: SC PHOENIX SRL – preşedinte al consiliului de administraţie şi director general 2004-2008: primar al municipiului Brăila

Avere:
o casă de locuit cu o suprafaţă de 410 mp, un teren intravilan de 1.120 mp, un Fiat Punto cumpărat în 2004, acţiuni la firma Phoenix Consulting în valoare de 88.200 lei, un credit de 5.000 euro, 35.000 lei salariu anual de primar, 16.800 lei dividende, 10.530 lei pe an pensie, 15.840 lei restituire asigurare – conform declaraţiei de avere din ianuarie 2007

Puncte tari:
experienţă în funcţia de primar

Puncte slabe:
acuzaţii de corupţie, nu a gestionat problema câinilor comunitari, a gunoiului şi a reabilitărilor edilitare.

EUGEN BĂDĂLAN

Vârsta: 57 de ani

Familie: căsătorit, trei copii

Profesie şi studii: general de armată, Academia Militară

Apartenenţa politică: PDL, se bucură de susţinerea preşedintelui Traian Băsescu

Carieră: 1998-1999 – şef al Direcţiei Protecţie şi Siguranţă Militară 2004 – general de armată (cu 4 stele), şef al Marelui Stat Major al Armatei Române 2006 – a trecut în rezervă

Avere: conform declaraţiei personale de avere din 2005: 115.771 lei pe an salariu de general, iar soţia sa, tot militar, 17.055 lei pe an. Deţine: două apartamente în Bucureşti, achiziţionate în 1999, cu o suprafaţă de 121 mp, respectiv 56 mp, o casă de 171 mp în Brăila, cumpărată în 2002, o casă de vacanţă în Buşteni, cu suprafaţa de 90 mp, şi 23,3 hectare de teren, o maşină VW Passat.

Puncte tari: este o figură nouă pe scena politică brăileană

Puncte slabe: Dosarul „Tofan“, evenimentele de la Arad din ’89 şi contractul controversat al fiului său.

Citiţi şi:

PSD-istul Stancu – eşecuri în administraţie, succese la electorat