“Gândiţi-vă de două ori înainte de a vă mărita cu un musulman”

“Gândiţi-vă de două ori înainte de a vă mărita cu un musulman”

Liderul Bisericii Catolice din Portugalia, cardinalul Jose Policarpo, a făcut o serie de declaraţii surprinzătoare cu privire la credinţa Islamică, avertizând că tinerele creştine ar trebui să analizeze foarte bine înainte de a-şi lega destinele de un bărbat musulman, scrie săptămânalul german Der Spiegel în ediţia sa electronică de astăzi.

Într-o discuţie publică, cardinalul a îndemnat la cunoaşterea în profunzime a crezului islamic şi la respectarea musulmanilor, dar a continuat surprinzător: “Sfatul pe care îl ofer tinerelor portugheze este următorul: Aveţi grijă cu dragostea, gândiţi-vă de două ori înainte de a vă mărita cu un musulman. Analizaţi serios pentru că o astfel de legătură aduce cu sine o mulţime de probleme şi nici măcar Allah nu poate spune unde se va sfârşi totul”.

Oficialul catolic portughez a mai adăugat că dialogul cu musulmanii este extrem de dificil pentru că “din punctul lor de vedere, adevărul islamic este singurul valabil”.

Der Spiegel notează că, deşi chiar politica oficială a Vaticanului este împotriva căsătoriilor cu musulmani, comentariile lansate de Policarpo, prin duritatea mesajului, ar putea fi scânteia capabilă să reaprindă conflictul inter-confesional. Pericolul nu pare să pândească Portugalia, o ţară majoritar catolică cu o comunitate musulmană ce numără doar 40.000 de oameni, ci mai degrabă relaţiile dintre Vatican şi lumea islamică.

Este de remarcat, în context, că Jose Policarpo e una din vocile importante ale creştinismului european, cardinalul fiind “în cărţi” pentru postul de Papă în 2005, la moartea lui Ioan Paul al II-lea.

“Ştiu că, dacă o tânără europeană de confesiune creştină se mărită cu un musulman, atunci ea va trebui să se supună regimului aplicat femeilor islamice, îndată ce ajunge în ţara soţului. Doar imaginaţi-vă asta”, Jose Policarpo, cardinal portughez

Istoria recentă a unui război confesional

Protestele violente izbucnite în 2005 în ţările islamice (soldate cu sute de morţi), după difuzarea unor caricaturi ale profetului Mahomed în presa daneză, dar şi discursul papal din luna septembrie a anului 2006 în care islamismul a fost asociat cu violenţa iraţională («Arătaţi-mi ce a adus nou profetul Mahomed şi veţi vedea că veţi găsi doar lucruri rele şi inumane, precum porunca lui de a răspândi islamismul prin sabie», a susţinut Benedict al XIV-lea într-o prelegere livrată la Universitatea din Regensburg), au iscat o controversă ce risca să escaledeze conflictul latent dintre cele două confesiuni.

Liderii religioşi au remarcat prăpastia tot mai mare, dar mai ales potenţialul nociv al unei imagini antagonice, fracturate, de tipul «bine-rău» între cele două credinţe. Aşa s-a născut ideea unui manifest al teologilor musulmani, care invitau lumea catolică, în octombrie 2007, la demararea unui dialog bazat pe dragostea comună faţă de divinitate şi comunitate.

În martie 2008, Vaticanul pusese deja la punct toate detaliile. La începutul lunii noiembrie, delegaţiile celor două confesiuni aveau să se întâlnească pentru trei zile cu scopul de a stinge tensiunile trecute, dar mai ales de a semnala că peste 2.5 miliarde de oameni nu se află într-un război religios.

La ora actuală, pe glob, sunt aproximativ două miliarde de creştini, peste jumătate dintre aceştia fiind de confesiune catolică. Spre comparaţie, musulmanii au atins deja cifra de 1.3 miliarde, depăşind pentru prima dată în istorie numărul credincioşilor aflaţi sub patronajul spiritual al Vaticanului.

Ne puteți urmări și pe Google News