Furtună de gheață în SUA | GALERIE FOTO

Furtună de gheață în SUA | GALERIE FOTO

O puternică furtună a acoperit, ieri, statul american Washington cu un strat de gheaţă, blocând traficul şi determinând închiderea temporară a aeroportului din Seattle, cel mai mare oraş din stat, dar şi numeroase pene de curent şi sute de accidente rutiere, relatează Associated Press.

Au apărut și primele victime. Un bărbat a murit după ce un copac a căzut pe el, într-o parcare. În statul învecinat Oregon, o mamă și un copil au murit după ce mașina în care se aflau a căzut într-un râu. Gheața și ploile masive vin după ce o ninsoare puternică a cauzat peste 2.300 de accidente în statul Washington, unde şoferii nu sunt obişnuiţi cu astfel de fenomene. Ultima dată când s-a înregistrat ploaie îngheţată în Seattle a fost în decembrie 1996, a precizat un meteorolog de serviciu.

Autorităţile sunt preocupate că după furtună ar putea urma inundații, pentru zilele următoare fiind prevăzută o încălzire a vremii. Mai multe trenuri au fost suspendate, iar autoritățile au făcut un apel către șoferi să nu blocheze traseele mijloacelor de transport în comun și să nu parcheze în apropierea copacilor. Locuitorii din Seattle au fost sfătuiți să ajungă acasă, pe cât posibil, înainte de lăsarea întunericului. Au fost emise și recomandări pentru pietoni, care sunt atenționați să evite locurile unde ar putea cădea gheață din copaci sau de pe clădiri.  Taximetriștii de abia și-au putut controla mașinile pe străzile înghețate. "E ca și cum ai munci în Infernul lui Dante. E ca un cub de gheață, este îngrozitor!", a spus Chris Van Dyk, angajat la o companie de taxi. Departamentul transporturilor de stat a închis o autostradă, după ce un copac a lovit în cădere mai multe linii de înaltă tensiune. Aproximativ 250.000 de oameni au rămas fără curent electric în mai multe zone din Seattle. Guvernatorul statului Washington Chris Gregoire a declarat stare de urgență, autorizând intervenția Gărzii Naționale dacă va fi necesar. <iframe src="http://www.youtube.com/embed/WPi6f8kgyZ0" frameborder="0" height="315" width="560"></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News