Funicularul - simbol al Reșiței, în dezbatere publică. Ce se va întâmpla cu obiectivul

Funicularul - simbol al Reșiței, în dezbatere publică. Ce se va întâmpla cu obiectivul

Funicularul fostului Combinat Siderurgic din Reșița este supus atenției locuitorilor orașului, chemați să decidă dacă îl mai vor sau nu. Considerat un simbol al orașului acesta poate fi salvat și transformat în obiectiv turistic sau, după caz, va fi demolat și vândut la fier vechi.

Consilierii locali decid luna aceasta dacă vor cumpăra sau nu obiectivul de la omul de afaceri care îl deține. Până la ședința de plen însă, aleșii locali sondează opinia publică. Omul de afaceri Costel Ciobanu a decis la finele anului trecut să renunțe și să vândă funicularul la prețul de achiziție, respectiv 150.000 de dolari. El a cumpărat obiectivul în anul 2012, de la rușii de la TMK. Ciobanu spera să obțină finanțare europeană sau un parteneri cu bani pentru a putea exploata turistic funicularul - simbol al orașului de pe Bârzava. Acum Primăria Reșița a decis să îi consulte pe reșițeni atât prin chestionare, postate pe site-ul administrației publice locale, www.primariaresita.ro, cât și printr-o dezbatere publică ce are loc pe data de 19 ianuarie, la ora 14.00, la sediul administrativ din Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 1A. Termenul limită de transmitere a răspunsurilor este data de 18 ianuarie 2015, ora 12:00, la adresa de e-mail: resita@primariaresita.ro sau la sediul primăriei.

Funicularul, parte din Combinatul vândut pe 1 euro

De la finele secolului al XIX-lea, Reșița s-a dezvoltat ca pol industrial. Combinatul Siderurgic a fost mândria industriei românești în comunism, când număra peste 20.000 de angajați. Colosul a fost pus pe butuci după Revoluție. În 2000 s-a încercat privatizarea combinatului, cu americanii de la Noble Ventures, privatizare care s-a încheiat cu un proces câștigat de statul român (la Curtea de arbitraj din Washington), după ce s-a dovedit că americanii nu aveau nici un ban de investit în Combinat.   Ca urmare, Autoritatea pentru Privatizare s-a reînscris ca acționar majoritar, iar pe 17 ianuarie 2003 a fost numit un administrator provizoriu pentru CSR și s-a instituit procedura de administrare specială. Un an mai târziu, statul român a vândut pachetul majoritar de acțiuni ale combinatului pe 1 euro către compania rusă TMK. Alături de prețul de vânzare au fost incluse o serie de alte obligații, cum ar fi plata datoriilor care, la acea dată, depășeau valoarea activelor. (Sursa foto: Visit Factories)

 

Ne puteți urmări și pe Google News