Tot mai mulți locuitori din Transnistria susțin reintegrarea în Republica Moldova - sondaj
- Antonia Hendrik
- 27 mai 2026, 11:56
Sursa foto: Promo-Lex
Sprijinul pentru reintegrarea regiunii transnistrene este în creștere, arată un studiu privind percepțiile locuitorilor din regiune asupra reintegrării Republicii Moldova și a Uniunii Europene, realizat de platforma media Zona de Securitate, în parteneriat cu comunitatea WatchDog.
Transnistria, tot mai deschisă spre reintegrare
Astfel, fiecare al doilea locuitor din stânga Nistrului susține ideea reintegrării celor două maluri ale Nistrului, iar apropierea de malul drept este percepută, pentru prima dată în ultimele trei decenii, ca având o importanță similară relațiilor cu Federația Rusă.
Conform cercetării, sprijinul pentru reintegrare a avansat cu 8% în ultimii doi ani, ajungând la 53% dintre respondenți care ar vota „pentru” la un referendum privind reintegrarea Transnistriei cu Republica Moldova, față de 45% în 2024.
Tot mai mulți locuitori afirmă că sunt „obosiți” de statutul nerecunoscut al regiunii, în timp ce dificultățile economice și incertitudinea privind viitorul rămân principalele preocupări. Majoritatea respondenților spun că le este teamă să abordeze deschis subiecte politice, iar aproximativ 30% dintre cei din stânga Nistrului consideră Rusia o posibilă amenințare.

Sondaj. Transnistria, tot mai deschisă spre reintegrare.
Îngrijorări și percepții politice în regiune
După trei decenii în care populației din regiune i-a fost indusă constant ideea că autoritățile de la Chișinău reprezintă „un inamic și un pericol”, peste 25% dintre respondenți declară că se simt reprezentați de președinta Maia Sandu. Acest nivel este mai ridicat decât cel înregistrat în cazul liderului de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, de care se declară reprezentați doar 18% dintre locuitori.

Sondaj. Sursa foto: zonadesecuritate.md.
Studiul a fost realizat în perioada februarie–aprilie 2026, în cele cinci raioane din stânga Nistrului. La sondajul online au participat 419 persoane, iar datele au fost validate suplimentar prin șase discuții de grup.
Situația economică din stânga Nistrului continuă să se deterioreze pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, iar incertitudinile privind statutul și viitorul regiunii rămân printre principalele surse de îngrijorare pentru majoritatea locuitorilor.
Cele mai mari probleme din Transnistria
Pe lângă problemele precum veniturile reduse și sărăcia, dificultăți întâlnite și pe malul drept al Nistrului, mulți rezidenți ai regiunii transnistrene spun că sunt nemulțumiți de statutul nerecunoscut și că așteaptă o soluționare pașnică a situației.
O altă problemă semnalată este lipsa libertății de exprimare. Majoritatea respondenților afirmă că le este teamă să se pronunțe public pe anumite subiecte politice. În discuțiile individuale, aceștia recunosc totodată că pe malul drept oamenii se exprimă mai liber și, uneori, au o influență mai mare asupra vieții politice.
Comparativ cu anul 2025, criza energetică nu se mai numără printre principalele preocupări ale locuitorilor. După doi ani de dificultăți, populația s-a adaptat treptat și a început să identifice soluții alternative pentru încălzire.