Locuitorii din zona separatistă Transnistria pot obține mai ușor cetățenia rusă. Ce prevede decretul semnat de Putin
- Bianca Ion
- 16 mai 2026, 07:49
Vladimir Putin. Sursă foto: en.kremlin.ru
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care este simplificată procedura de obţinere a cetăţeniei ruse pentru locuitorii din Transnistria, regiune a Republicii Moldova controlată de separatiști susţinuţi de Moscova încă din anii 1990, potrivit kyivindependent.com. Documentul elimină mai multe condiţii impuse anterior solicitanţilor, inclusiv obligaţia de a demonstra cunoaşterea limbii ruse sau de a susţine teste de istorie şi educaţie civică.
Condiţiile eliminate de Putin pentru obţinerea cetăţeniei ruse
Conform decretului semnat de liderul de la Kremlin, persoanele eligibile din Transnistria pot fi exceptate de la cerinţele privind rezidenţa pe teritoriul Rusiei. De asemenea, acestea nu mai sunt obligate să susţină examene de istorie şi educaţie civică şi nici să demonstreze că vorbesc limba rusă.
Reprezentanţii proruşi care controlează regiunea separatistă din estul Republicii Moldova depind în mare măsură de sprijinul oferit de Moscova şi au cerut în repetate rânduri ajutor din partea autorităţilor ruse.
Moscova a folosit de-a lungul timpului procedurile de acordare a paşapoartelor ruse pentru a-şi extinde influenţa în teritoriile ocupate sau în regiunile aflate sub controlul unor administraţii susţinute de Rusia.

Vladimir Putin. Sursă foto: en.kremlin.ru
Decrete similare emise anterior de Putin
Nu este pentru prima dată când Vladimir Putin adoptă astfel de măsuri. În mai 2025, autorităţile ruse au simplificat acordarea cetăţeniei pentru locuitorii din Abhazia şi Osetia de Sud, teritorii din Georgia ocupate de Rusia.
În ianuarie 2024, liderul de la Kremlin a semnat un alt decret prin care cetăţenii străini care luptă pentru armata rusă în Ucraina puteau obţine cetăţenia rusă împreună cu membrii familiilor lor. Documentul prevedea că persoanele care au semnat contracte în cadrul aşa-numitei „operaţiuni militare speciale” din Ucraina pot solicita paşapoarte ruseşti atât pentru ei, cât şi pentru soţi, copii şi părinţi. Solicitanţii trebuiau să prezinte documente care să demonstreze că au încheiat contracte pe o perioadă de cel puţin un an.
Printre persoanele eligibile erau incluse cele care au semnat contracte cu armata regulată rusă sau cu alte „formaţiuni militare”, categorie în care ar putea intra şi grupuri precum Wagner. Măsura era văzută drept o încercare a Moscovei de a atrage cetăţeni străini cu experienţă militară pentru a se alătura forţelor ruse.
Presiuni în teritoriile ocupate
Pe 4 martie, Vladimir Putin a semnat un nou decret prin care a fost extinsă pe termen nelimitat procedura simplificată de acordare a cetăţeniei ruse în teritoriile ocupate din Ucraina.
„Scopul noului decret este de a le elibera paşapoarte câtor mai multe persoane, exercitând presiuni asupra lor”, a declarat Nataliia Iurlova, avocată a organizaţiei neguvernamentale Donbas SOS, pentru Kyiv Independent.
În paralel, autorităţile de ocupaţie din regiunea Herson îi obligă pe părinţi să obţină paşapoarte ruseşti sub ameninţarea pierderii drepturilor părinteşti, potrivit unui raport publicat pe 30 iulie de Centrul de Rezistenţă Naţională.