În China, o femeie trebuie să aibă ochii mici şi nasul cât mai scurt pentru a fi frumoasă, iar în Insulele Mariane dinţii negri şi părul alb formează elementele frumuseţii, mai susținea același gazetar.

Femeia trebuie oare neapărat să fie frumoasă spre a fi iubită?

Această întrebare pusă de un ziar parizian a fost furtunos dezbătută

în Franţa anului 1933 săptămâni la rând, estompând discuţiile asupra datoriilor de război, asupra impozitelor urcate şi asupra crizei sociale –

probleme de minoră importanţă atunci când e vorba de dragoste şi frumuseţe, mai aflăm de la sursa noastră, care continua:

Ziarul a primit scrisori de la toate celebrităţile locale – pictori, poeţi, avocaţi, actriţe, romancieri, creatori de mode, duci, sculptori, academicieni – precum şi de la alţi muritori mai puţin iluştri din diferite colţuri ale Franţei.

Câteva din răspunsurile date la această întrebare cuprind mai mult adevăr decât poezie.

Nicholas Segur, cunoscutul autor al romanului „Thais au Miroir” şi al „Conversaţiilor cu Anatole France”, e de părere că perfecţia trupească poate fi cu succes înlocuită de farmec, de graţie şi resurse intelectuale.

Deşi un mare admirator al frumuseţii feminine, el arată că concepţia de frumos variază cu latitudineaea şi longitudinea.

Romancierul acesta ar fi putut adăuga că un şef de trib din Africa Centrală n-ar schimba idealul său de frumuseţe botocudă pe cel mai perfect tip de femeie europeană;

Citește și Cele mai frumoase oltence de la 1932

că în Asia Mică femeia cea mai frumoasă e cea care prezintă cele mai masive forme;

că frumoasele unora din triburile Sumatrei îşi masacrează urechile cu nişte inele enorme de argint;

că un obraz tatuat trece drept tot ce poate fi mai de preț la tinerele fete de măritat ale Polineziei.

Poziția americanilor

Dar această chestiune comportă un interes universal aşa că la părerile adunate de publicaţiunea franceză, vin să se adauge vederile mai multor americani binecunoscuţi.

Demnă de relevat este, în această ordine de idei, declaraţia răposatului Florenz Ziegrield, renumit pentru reuşitele-i spectacole de music-hall, după care „şicul” e unul din cele mai preţioase daruri pe care Dumnezeu le poate face unei femei.

Ducele de Levis Mirepoi, cunoscutul şi spiritualul istoric care termină tocmai o carte asupra lui Filip cel Frumos – e de acord cu Lucreţiu Horaţiu şi Moliere, că dragostea e oarbă şi că împrumută calităţi cu totul imaginare creaturii care formează obiectul afecţiunii, transformând defectele în merite.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric