FRF a început să scotocească în cazul „Valiza“

FRF a început să scotocească în cazul „Valiza“

Comisia de Disciplină a FRF a demarat abia ieri o anchetă în cazul „Valiza“, în paralel cu cercetările începute de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Pe 7 mai, în ziua ultimei etape din Liga I, cinci apropiaţi ai lui Gigi Becali au fost prinşi într-un restaurant din Cluj cu o valiză cu 1,7 milioane de euro. Se bănuieşte - se pare că au apărut deja şi dovezi - că banii erau destinaţi motivării „suplimentare“ a jucătorilor de la „U“ Cluj pentru derby-ul cu CFR Cluj, fapt interzis de regulamente.

După „plantoanele“ de la sediul DNA Cluj, „eroii“ scandalului au dat ieri declaraţii şi în faţa membrilor Comisiei de Disciplină. În funcţie de concluziile Comisiei de Disciplină se vor lua şi măsurile sportive impuse de regulamente. Dacă se va dovedi că suma de 1,7 milioane de euro a fost trimisă de Gigi Becali la Cluj pentru a-i motiva pe jucătorii de la „U“ în meciul din ultima etapă a Ligii I cu concitadina CFR Cluj, gruparea din Ghencea ar putea fi penalizată cu 6-9 puncte. O astfel de sancţiune n-ar periclita însă poziţia secundă obţinută în campionatul recent încheiat, dar locul de Liga Campionilor nu este foarte sigur, deoarece regulamentul competiţiei desfăşurate sub egida UEFA prevede că nicio echipă implicată în scandaluri de corupţie nu se poate înscrie. Ţinând cont de antecedente - cel mai relevant fiind verdictul din cazul „Bricheta“ -, este de aşteptat ca Steaua să beneficieze de o judecată blândă.

„Am ajuns criminal“

La sediul LPF s-au prezentat ieri, rând pe rând, Toni Doboş, preşedintele de la „U“ Cluj, precum şi Gigel Coman şi Dorin Goga, jucători ai „şepcilor roşii“. Din partea grupării din Ghencea au fost chemaţi Gigi Becali, patronul clubului, şi Teia Sponte, vicepreşedintele grupării „roş-albaştrilor“ (acesta din urmă este, totodată, şi omul asupra căruia a fost găsită valiza). „Ştie toată lumea de ce am venit aici. Se pare că se face o audiere paralelă cu cea a DNA. Suntem la dispoziţia lor. Nu am luat mită şi nici nu voi lua. Am jucat corect şi acum toată lumea mă priveşte ca pe un criminal. Din cel mai important preşedinte am ajuns cel mai rău criminal“, s-a văitat Toni Doboş. Gigel Coman şi Dorin Goga au evitat presa, fugind prin spatele sediului Ligii.

„Mă distrez la DNA“

Ca de obicei, Gigi Becali a afişat mina unui om distrat şi a susţinut tema intenţiei de a cumpăra pământuri la Cluj. „La mine a durat cinci minute. Am adus probe că banii erau pentru teren. Am adus antecontractul de vânzare-cumpărare pe care îl aveam făcut, prin care demonstram că trebuie să plătesc terenul. Le-am spus celor de la comisie că nu le-am promis niciun ban celor de la Cluj. Pe ei îi interesează pe linie sportivă. Latura penală o discutăm joi (n.r. - mâine), când mă duc la DNA. Mă duc fiindcă vreau să mă distrez acolo“, a bravat Becali.

Mâine, altă şedinţă de audieri

Cazul „Valiza“ este departe de a-şi găsi o rezolvare. Membrii Comisiei de Disciplină au programat pentru mâine o nouă şedinţă de audieri, la care au fost convocaţi iar Toni Doboş şi Gigel Coman, dar şi Alpar Meszaroş (antrenor la „U“ Cluj), Nemanja Jovanovici şi Cristian Silvăşan (jucători la „U“ Cluj), Petre Marin (jucător la Steaua şi naşul de cununie al lui Gigel Coman).

Ne puteți urmări și pe Google News