Fraudele baronilor USL sunt anchetate şi de procurorii DNA
- Ionel Stoica
- 14 august 2012, 22:46
Fraudele electorale din judeţele controlate de baronii USL au ajuns pe masa procurorilor anticorupţie.
Aproximativ 260 de dosare de frau de electorale sunt deschise în Parchetele din ţară, iar zece dintre acestea, cele mai flagrante, sunt instrumentate de procurorii DNA. Ancheta vizează furtul uriaş de la urne din mai multe judeţe care au avut o prezenţă la vot neobişnuită. Este vorba de comunele care au raportat prezenţe la urne de peste 100%. Sunt vizate judeţele Teleorman, Olt, Giugiu, Vrancea, Mehedinţi conduse de preşedinţi de Consilii Judeţene din USL. "Turiştii", la Parchet DNA a cerut listele electorale şi listele cu membrii comisiilor de votare din mai multe localităţi din Gorj sau Olt. Sute de persoane urmează să fie audiate la Parchet. Ca metodă de fraudare s-a folosit urna mobilă, turismul electoral şi înregistrările fictive pe listele de vot. Preşedintele CJ Olt, PSD-istul Paul Stănescu, a explicat, ieri, că anchetatorii sunt în mai multe localităţi. "Eu nu am fost chemat, însă am informaţiile de la primari şi membrii PSD care au fost prezenţi în secţiile de votare în ziua referendumului", a spus Stănescu.