Franța: Un politician de origine română, pe lista posibililor miniștri în viitorul guvern
- Simona Mătieș
- 7 mai 2012, 15:22
Șeful de campanie al lui Francois Hollande, Pierre Moscovici, un politician francez de origine română, ar putea deveni ministru în viitorul Cabinet de la Paris.
Presa internațională scrie că noul președinte al Franței, care va fi învestit în funcție în 15 mai, va începe să numească miniștri la finalul acestei săptămâni, pe lista acestora urmând să se afle aliați și prieteni politici, atât bărbați, cât și femei.
Aproape toate posturile vor fi atribuite socialiștilor, chiar dacă se va realiza o alianță cu verzii sau cu comuniștii sau alți parteneri de stânga, care ar putea accepta programul lui Hollande. Pentru Ministerul de Externe ar putea fi nominalizat fostul prim-ministru Laurent Fabius (65 de ani) sau managerul de campanie al lui Hollande, Pierre Moscovici (54 de ani), care a fost ministru pentru Afaceri Europene în precedentul guvern condus de socialiști (1997-2002).
Moscovici este un politician francez, fost membru al Parlamentului francez, apoi al Parlamentului European și raportor pentru România al PE din 2004. Este fiul psihologului român de origine evreiască Serge Moscovici, care a părăsit România pentru a se stabili la Paris în 1948. Pierre este absolvent de economie, filosofie și al Școlii Naționale de Administrație. Candidați pentru funcția de premier Liderul socialist nu a dat detalii despre favoritul său pentru funcția de premier, spunând doar că trebuie să fie ”un coleg socialist cu experiență, cu care el să se înțeleagă foarte bine”.
Ar putea fi vorba despre liderul grupului socialist din Parlament, Jean-Marc Ayrault (62 de ani), un germanofil, care vorbește fluent limba germană, are multe contacte la Berlin și ar putea fi de ajutor în construirea unei relații bune cu cancelarul Angela Merkel. Fostul ministru de Finanțe, Michel Sapin (60 de ani), unul dintre cei mai vechi prieteni ai lui Hollande, sau liderul Partidului Socialist, Martine Aubry, (61 de ani), fost vicepremier în ultimul guvern de stânga, sunt posibili candidați la această funcție.