Fostul director SRI, Radu Timofte, a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în declaraţii şi instigare la abuz în serviciu, informează Realitatea Tv.
Potrivit rechizitoriului, în perioada septembrie 2004 - martie 2005, Timofte, în calitate de director al S.R.I., l-a determinat pe Turcu Virgil, şeful Direcţiei Logistice din cadrul S.R.I., să-i închirieze şi, ulterior, să-i vândă în regim subvenţionat (mult mai mic decât preţul pieţei libere) locuinţa de serviciu situată în Bucureşti, str. Mihai Eminescu (zonă rezidenţială), cu nerespectarea prevederilor legale în materie.
Pentru efectuarea tranzacţiei, la data de 28 ianuarie 2005, Timofte a întocmit şi depus la S.R.I. două declaraţii pe proprie răspundere false (din care una în numele soţiei) în care a consemnat informaţii necorespunzătoare adevărului cu privire la situaţia sa locativă.
În aceeaşi perioadă, Virgil Turcu (şeful Direcţiei Logistice din cadrul S.R.I.), Ionete Dumitru, Robu Gheorghe şi Tudor Ion (membri ai Comisiei de verificare a îndeplinirii condiţiilor legale de vânzare şi a oportunităţii vânzării locuinţelor de serviciu) nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu pentru a verifica dacă Timofte îndeplineşte toate condiţiile legale în vederea cumpărării unei astfel de locuinţe.
Echivalentul în euro al preţului plătit pentru cumpărarea imobilului de Radu Timofte era în jur de 35.000 euro, în timp ce valoarea de piaţă a unui apartament de acest gen, în cursul anului 2005, era în medie de 200.000 euro. SRI a fost prejudiciat astfel cu suma de 210.203,35 RON. Pentru a recupera acest prejudiciu s-a dispus măsura sechestrului asupra imobilului respectiv. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.