Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, urmărit penal de DNA. Este acuzat de abuz în serviciu

Fostul ministru al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, urmărit penal de DNA. Este acuzat de abuz în serviciu Sursa foto: Razvan Valcaneantu/EEC

Deputatul Adrian Chesnoiu, fost ministru al Agriculturii, a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi abuz în serviciu, a informat, luni, DNA.

Potrivit comunicatului DNA, Chesnoiu este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de:

instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni) și

abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii DNA i-au comunicat fostului ministru Adrian Chesnoiu începerea urmăririi penale, în calitate de suspect, în dosarul în care este acuzat de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite și abuz în serviciu.

„În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, suspectul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.

Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.

De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei”, se mai arată în comunicat emis. 

DNA a început audierea fostul ministru al Agriculturii Adrian Chesnoiu

Acesta a ajuns la DNA Timișoara, luni dimineață, unde a început audierea  în dosarul în care este implicat.

La sosire, Adrian Chesnoiu a precizat că nu va da niciun fel de declaraţii decât când se va finaliza totul, argumentând că nu este adeptul justiţiei televizate, potrivit infoactual.ro.