Fostul comisar european Meglena Kuneva candidează la preşedinţia Bulgariei
- Simona Mătieș
- 6 iunie 2011, 17:13
Meglena Kuneva, fost comisar european pentru protecţia consumatorului, s-a înscris oficial în cursa pentru alegerile prezidenţiale din Bulgaria, care vor avea loc la toamnă, transmite Agerpres.
Candidatura Meglenei Kuneva a fost lansată de un comitet de susţinere format din intelectuali, artişti şi oameni de afaceri. Kuneva a declarat că va fi un candidat independent şi nu aşteaptă sprijin din partea vreunui partid. Totuşi, la ceremonia de lansare a candidaturii sale a fost prezent fostul rege al Bulgariei, Simeon al II-lea de Saxa Coburg-Gotha, care în perioada 2001-2005 a fost premier al ţării. Independentă, dar cu susţinere politică Kuneva a devenit ministru al integrării europene în guvernul Coburg-Gotha, pastrându-şi postul şi în cabinetul socialistului Serghei Stanişev. Guvernul Stanişev a propus-o pe Kuneva pentru postul de comisar european. Analiştii nu exclud posibilitatea ca, pe lângă sprijinul formaţiunii fostului rege, Mişcarea Naţională pentru Stabilitate şi Progres, Kuneva să-l primească şi pe cel al Partidului Socialist, cea mai mare formaţiune de opoziţie. Stanişev a declarat că Meglena Kuneva este un candidat "serios şi bun pentru preşedinţie". El a adăugat, însă, că un candidat sprijinit de socialişti trebuie să-şi asume un angajament clar faţă de politica partidului. Meglena Kuneva (54 de ani) este specialist în drept. În anul 2008, aceasta a fost aleasă de revista European Voice drept Comisarul European al Anului.