Fost ministru al Justiţiei, audiat în dosarul judecătoarei Bîrsan
- Virgil Burl ă
- 22 octombrie 2012, 13:34
Rodica Stănoiu a dat o declaraţie de martor în dosarul în care DNA o cercetează pe judecătoarea Gabriela Bîrsan de la ÎCCJ. Fostul ministru al Justiţiei a fost întrebată în legătură cu o excursie făcută în urmă cu mai mulţi ani însoţită de familia Gherbovan.
UPDATE Fosta judecătoare Lidia Bărbulescu a venit la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a fi audiată ca martor în dosarul în care Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu sunt cercetate pentru trafic de influenţă. Bărbulescu a declarat că nu ştie în ce dosar a fost chemată de procurorii anticorupţie. Rodica Stănoiu s-a prezentat la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) şi a dat amănunte despre o excursie organizată prin intermediul firmei de turism Marshall. La ieşirea din sediul DNA, Rodica Stănoiu nu a dorit să dea declaraţii. Noi audieri Tot azi a fost audiată şi judecătoarea Georgeta Barbălată, ca martor în acelaşi dosar. Pe 10 noiembrie 2011, DNA anunţa că judecătoarele Gabriela Bîrsan (preşedintele Secţiei de contencios administrativ a ÎCCJ, între timp revocată din funcţie) şi Iuliana Puşoiu ar fi primit bijuterii şi alte foloase în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Trafic de influenţă În această cauză, procurorii DNA fac acte de urmărire penală faţă de Gabriela Victoria Bîrsan, Iuliana Puşoiu, pentru trafic de influenţă, Claudia Gherbovan Silinescu, avocat în Baroul Bucureşti, pentru cumpărare de influenţă şi de omul de afaceri Gabriel Chiriac, pentru cumpărare de influenţă. În perioada mai 2010 - mai 2011, Bîrsan şi Puşoiu au primit de la Claudia Gherbovan Silinescu şi Gabriel Chiriac diferite foloase reprezentând bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion şi plata cazării pentru diferite deplasări în străinătate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosinţei gratuite a unui apartament situat în Paris. Excursii contra decizii favorabile Foloasele respective au fost primite în schimbul facilitării soluţionării favorabile a unor dosare aflate pe rolul instanţei supreme. În februarie 2012, procurorii i-au pus sub învinuire în acest dosar şi pe fostul şef al Secţiei penale a instanţei supreme Anton Pandrea şi pe judecătoarea Corina Corbu, de la Secţia de contencios administrativ, fiind acuzaţi de favorizarea infractorului. Judecătorul Anton Pandrea i-ar fi comunicat Corinei Corbu faptul că s-a emis mandat de interceptare în cazul judecătoarelor Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu, la solicitarea DNA.