Fost fotbalist la AC Milan, numit ministru al Dezvoltării Regionale în ţara lui!

Fost fotbalist la AC Milan, numit ministru al Dezvoltării Regionale în ţara lui!

Câştigătorul alegerilor din Georgia, Bidzina Ivanishvili, a anunţat Cabinetul pe care îl va conduce, iar Kakha Kaladze, fostul fotbalist al echipei AC Milan, a fost numit ministrul Dezvoltării Regionale.

Ivanishvili, a cărui coaliţie, Visul Georgian, a câştigat alegerile generale de săptămâna trecută, va ocupa funcţia de premier. Guvernul este format atât din liberali, cât şi din radicali naţionalişti radicali, uniţi de dispreţul faţă de preşedintele Mihail Şaakaşvili, relatează BBC.

Visul Georgian va ocupa 83 de locuri din Parlament, faţă de 67 ale coaliţiei preşedintelui Mişcarea Naţională Unită. Cea mai mare provocare va fi colaborarea dintre guvern, Parlament şi şeful statului, care mai are încă un an de mandat. Va fi pentru prima oară în istoria modernă a Georgiei când un guvern va trebui să facă faţă unei opoziţii puternice.

Kakha Kaladze, care s-a retras anul acesta din activitatea competiţională, a jucat aproape un deceniu pentru AC Milan (2001-2010), apoi pentru o altă echipă italiană, Genoa. A fost ales parlamentar pe lista partidului lui Ivanishvili, Georgia democrată. Printre niumirile anunţate în posturi de ministru se mai numără: Irakli Alasania, fost ambasador al Georgiei la ONU, ca ministru al Apărării; Maia Panjikidze, fost ambasador în Germania şi Olanda, ca ministru de Externe; Irakli Gharibashvili, ministru de Interne şi  Tea Tsulukiani, ministru al Justiţiei.

Ne puteți urmări și pe Google News