Formula 1. Marele Premiu de la Silvestone, "O victorie foarte specială" pentru Mark Webber
- Alexandra Postelnicu
- 7 august 2012, 12:57
Australianul Mark Webber (Red Bull-Renault), învingătorul de ieri în Grand Prix-ul Marii Britanii la Formula 1, pe circuitul de la Silverstone, după ce s-a impus şi la Monte Carlo la finele lunii mai, a descris această victorie ca fiind "foarte specială" pentru echipa Red Bull, cu sediul la Milton Keynes.
"A fost o cursă foarte interesantă, cu un pic de strategie, în sensul în care pe cea mai mare parte a cursei am vizat locul 2. Dar Fernando Alonso nu era foarte departe, iar după ultima mea oprire la standuri, inginerul nostru m-a anunţat prin radio că el are oarece probleme cu pneurile. În acelaşi timp, eu ştiam că Fernando este un 'vulpoi bătrân' şi va încerca să-şi menajeze pneurile pentru asaltul final. Dar, la un moment dat, m-am aflat la mai puţin de două secunde de el şi l-am depăşit'', a spus Webber.
''Este o victorie foarte specială, o victorie pentru Renault în Marea Britanie, deci sunt mândru. Vreau să le mulţumesc fanilor care au rămas alături de noi în aceste zile, în ciuda vremii oribile, pentru că susţinerea lor a fost incredibilă. A fost un Grand Prix foarte frumos, spectatorii au putut vedea o cursă frumoasă şi sunt fericit pentru ei. În privinţa campionatului, eu cred că dacă vom continua să câştigăm curse, să marcăm puncte, atunci putem să avem şanse la titlu", a declarat Webber într-o conferinţă de presă.
Australianul Mark Webber (Red Bull) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, a 9-a manşă a Campionatului mondial, în faţa spaniolului Fernando Alonso (Ferrari) şi a germanului Sebastian Vettel (Red Bull).Deja câştigător în acest sezon la Monte Carlo, Webber, autorul unei curse perfecte, l-a dublat pe Alonso în turul al 48-lea din cele 52 ale cursei, graţie pneurilor sale ''hard'', în timp ce spaniolul a fost obligat în acel moment să ruleze cu pneuri ''soft'', într-o cursă disputată integral pe o pistă uscată.Webber a fost urmat de Alonso şi de germanul Sebastian Vettel. Iată clasamentul final al Marelui Premiu al Marii Britanii: 1. Mark Webber (Australia/Red Bull-Renault) 2. Fernando Alonso (Spania/Ferrari) 3. Sebastian Vettel (Germania/Red Bull-Renault) 4. Felipe Massa (Brazilia/Ferrari) 5. Kimi Raikonen (Finlanda/Lotus-Renault) 6. Romain Grosjean (Franţa/Lotus-Renault) 7. Michael Schumacher (Germania/Mercedes-AMG) 8. Lewis Hamilton (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 9. Bruno Senna (Brazilia/Williams-Renault) 10. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren-Mercedes) 11. Kamui Kobayashi (Japonia/Sauber-Ferrari) 12. Nico Hülkenberg (Germania/Force India-Mercedes) 13. Daniel Ricciardo (Australia/Toro Rosso-Ferrari) 14. Jean-Eric Vergne (Franţa/Toro Rosso-Ferrari) 15. Nico Rosberg (Germania/Mercedes-AMG) 16. Pastor Maldonado (Venezuela/Williams-Renault) 17. Heikki Kovalainen (Finlanda/Caterham-Renault) 18. Timo Glock (Germania/Marussia-Cosworth) 19. Charles Pic (Franţa/Marussia-Cosworth) 20. Pedro de la Rosa (Spania/HRT-Cosworth) 21. Narain Karthikeyan (India/HRT-Cosworth)
Clasamentul piloţilor, după MP al Marii Britanii:
1. Fernando Alonso (Spania) 129 puncte 2. Mark Webber (Australia) 116 3. Sebastian Vettel (Germania) 100 4. Lewis Hamilton (Marea Britanie) 92 5. Kimi Raikkonen (Finlanda) 83 6. Nico Rosberg (Germania) 75 7. Romain Grosjean (Franţa) 61 8. Jenson Button (Marea Britanie) 50 9. Sergio Perez (Mexic) 39 10. Pastor Maldonado (Venezuela) 29 11. Paul di Resta (Scoţia) 27 12. Michael Schumacher (Germania) 23 13. Felipe Massa (Brazilia) 23 14. Kamui Kobayashi (Japonia) 21 15. Bruno Senna (Brazilia) 18 16. Nico Hülkenberg (Germania) 17 17. Jean-Eric Vergne (Franţa) 4 18. Daniel Ricciardo (Australia) 2
Clasamentul constructorilor: 1. Red Bull Racing 216 puncte 2. Scuderia Ferrari 152 3. Lotus 144 4. McLaren Mercedes 142 5. Mercedes AMG 98 6. Sauber 60 7. Williams 47 8. Force India 44 9. Scuderia Toro Rosso 6