Modelul compact sportiv Ford Focus ST de nouă generație va fi expus, luna viitoare, la Salonul auto de la Paris. Debutul comercial va trebui așteptat însă până, cel mai devreme, la finele anului viitor.
Acestea sunt primele imagini cu noua generație a modelului compact sportiv Ford Focus ST.
Hatchback-ul concurent cu Volkswagen Golf GTI și Renault Megane RS va fi etalat luna viitoare, la standul Ford din cadrul Salonului auto de la Paris.
Primii clienți își vor primi însă mașinile abia spre sfârșitul anului viitor, în cel mai fericit caz, notează ediția online a revistei ”Autocar”.
Deocamdată, Ford a dezvăluit doar că sub capota noului Focus ST se va afla o versiune îmbunătățită a motorului supraalimentat pe benzină 2.0 EcoBoost (patru cilindri în linie, 250 de cai-putere), conectată la o cutie de viteze manuală cu 6+1 trepte.
Unitatea EcoBoost va înlocui propulsorul pe benzină de 2.5 litri cu cinci cilindri în linie, de proveniență Volvo, care a animat vechea generație Ford Focus ST.
Deși nu a dat nicio indicație despre performanțele noului model, cei 25 de cai-putere suplimentari (vechea generație dispunea de 225 CP) ar trebui să susțină un sprint mai rapid de la zero la 100 km/h (6,8 secunde, pentru fostul Focus ST).